Partidul Victoriei Furtună, exclus din alegeri

Partidul Politic „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost aprobată vineri seara de Comisia Electorală Centrală, care a anulat înregistrarea formațiunii în calitate de concurent electoral, precum și a candidaților acesteia la funcția de deputat în Parlament, transmite IPN.

CEC precizează că hotărârea a fost aprobată urmare a examinării sesizărilor depuse de către: Partidul Social Democrat European, Inspectoratul de Poliție Orhei, Inspectoratul Național de Investigații, Direcția de Poliție a Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia și Inspectoratul de Poliție Bălți. De asemenea, au fost analizate informațiile prezentate de Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate.

Motivele invocate vizează folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate în rapoartele privind gestiunea financiară, precum și utilizarea mijloacelor financiare provenite din străinătate. La fel, concurentului electoral i se invocă oferirea către alegători a banilor, bunurilor, serviciilor sau altor foloase, în scopul influențării votului. Este vorba și despre participarea într-un bloc electoral camuflat, alături de reprezentanți ai unor partide politice a căror activitate a fost restricționată după ce au fost recunoscute ca succesoare ale unui partid declarat neconstituțional.

Hotărârea Comisiei urmează să fie transmisă Ministerului Justiției. Instituția urmează să analizeze dacă, în cazul Partidului „Moldova Mare”, se aplică prevederile legale privind restricționarea sau limitarea activității partidelor politice.

Distribuind transmisiunea cu ședința CEC, Victoria Furtună a scris pe pagina sa de Telegram că aceasta reprezintă o încercare jalnică a Comisiei „de buzunar, care se zbate din toate puterile să împiedice Partidul Moldova Mare să ajungă în Parlament”. Ea a afirmat că, „chiar în acest moment, sub ochii cetățenilor, regimul Sandu pune la cale o reprimare josnică și ilegală”.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul țării. Avertizarea este valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, ora 02:00, perioadă în care sunt așteptate ploi, descărcări electrice, grindină și vânt puternic, transmite IPN.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, pe arii extinse vor cădea ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Izolat, vor fi înregistrate averse puternice, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15-35 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, sunt prognozate căderi de grindină și vijelii, cu rafale de vânt între 54-72 de kilometri pe oră.

Meteorologii precizează că prognoza poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteo.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Partidul Victoriei Furtună, exclus din alegeri

Partidul Politic „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost aprobată vineri seara de Comisia Electorală Centrală, care a anulat înregistrarea formațiunii în calitate de concurent electoral, precum și a candidaților acesteia la funcția de deputat în Parlament, transmite IPN.

CEC precizează că hotărârea a fost aprobată urmare a examinării sesizărilor depuse de către: Partidul Social Democrat European, Inspectoratul de Poliție Orhei, Inspectoratul Național de Investigații, Direcția de Poliție a Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia și Inspectoratul de Poliție Bălți. De asemenea, au fost analizate informațiile prezentate de Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate.

Motivele invocate vizează folosirea fondurilor financiare și materiale nedeclarate în rapoartele privind gestiunea financiară, precum și utilizarea mijloacelor financiare provenite din străinătate. La fel, concurentului electoral i se invocă oferirea către alegători a banilor, bunurilor, serviciilor sau altor foloase, în scopul influențării votului. Este vorba și despre participarea într-un bloc electoral camuflat, alături de reprezentanți ai unor partide politice a căror activitate a fost restricționată după ce au fost recunoscute ca succesoare ale unui partid declarat neconstituțional.

Hotărârea Comisiei urmează să fie transmisă Ministerului Justiției. Instituția urmează să analizeze dacă, în cazul Partidului „Moldova Mare”, se aplică prevederile legale privind restricționarea sau limitarea activității partidelor politice.

Distribuind transmisiunea cu ședința CEC, Victoria Furtună a scris pe pagina sa de Telegram că aceasta reprezintă o încercare jalnică a Comisiei „de buzunar, care se zbate din toate puterile să împiedice Partidul Moldova Mare să ajungă în Parlament”. Ea a afirmat că, „chiar în acest moment, sub ochii cetățenilor, regimul Sandu pune la cale o reprimare josnică și ilegală”.

În ultimii cinci ani, în Republica Moldova nu a fost confirmat niciun caz de intoxicație provocată exclusiv de consumul de pepene verde sau galben. În contextul sezonului de comercializare a pepenilor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că greața sau alte tulburări digestive apărute după consumul acestora nu înseamnă automat că fructele conțin un nivel periculos de nitrați, transmite IPN.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cele 25 de cazuri de intoxicație cu nitrați înregistrate în perioada 2021-2025 au fost provocate, în cea mai mare parte, de consumul apei din fântâni cu un conținut ridicat de nitrați și nu de consumul pepenilor verzi sau galbeni.

Specialiștii explică faptul că stările de rău apărute după consumul pepenilor pot avea alte cauze. Printre acestea se numără consumul unei cantități prea mari într-un timp scurt, sensibilitatea digestivă a unor persoane, nerespectarea regulilor de igienă înainte de consum, contaminarea fructului în timpul manipulării sau păstrarea pepenelui tăiat la temperaturi necorespunzătoare.

ANSA face trimitere și la concluziile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, potrivit cărora îmbolnăvirile asociate consumului de pepene sunt provocate, de regulă, de contaminarea microbiologică, inclusiv cu bacterii precum Salmonella sau E. coli, și nu de conținutul de nitrați.

Pentru a reduce riscurile, ANSA recomandă cumpărarea pepenilor doar din locuri autorizate, spălarea cojii înainte de tăiere și păstrarea fructului tăiat la frigider. Instituția subliniază că o intoxicație cu nitrați nu poate fi stabilită doar pe baza simptomelor digestive, ci necesită confirmare medicală și de laborator.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025