Olga Nicolenco: Aş vrea ca în 2015 politicienii să se gândească la cetăţeanul de rând

Politologul Olga Nicolenco are aşteptări pesimiste de la anul 2015 în plan politic pentru Moldova, deoarece îi vede pe cei de la guvernare ca fiind neputincioşi. Cu toate acestea, politologul a declarat pentru IPN că şi-ar dori ca în 2015 clasa politică să înceapă să se gândească la cetăţeanul de rând.

„După cum s-a prefigurat prima şedinţă a Parlamentului, trebuie să recunosc că pentru mine este un semnal prost pentru că, pe de o parte, cei care au câştigat alegerile s-au arătat destul de neputincioşi, în primul rând prin incapacitatea de a se folosi de acest câştig, iar pe de altă parte, cei care se presupune că vor fi în opoziţie se pare că au suficientă îndemânare să se folosească de această capacitate. Aceasta îmi dă o presimţire tristă. Din păcate, procesul de integrare europeană nu va merge atât de repede pe cât ne dorim, anume din cauza incapacităţii demonstrate de potenţiala coaliţie de guvernare”, a remarcat politologul.

O altă temere a Olgăi Nicolenco este legată de situaţia economică din ţară. Îndepărtarea integrării europene va aduce cu sine şi reţineri pe toate dimensiunile economice. „Şi nu ştiu dacă nu va aduce şi o reţinere a partenerilor europeni faţă de noi. Din această cauză, eu nu am speranţe extrem de optimiste”, a adăugat politologul.

Olga Nicolenco şi-ar dori ca în 2015 politicienii să demonstreze că pun în capul mesei interesul poporului, nu interesele, preocupările şi supărările lor. Politologul ar mai vrea în 2015 să vadă că pentru cei de la guvernare au fost suficienţi 5 ani ca să-şi satisfacă ambiţiile, iar acum se vor gândi la cetăţeanul de rând.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Olga Nicolenco: Aş vrea ca în 2015 politicienii să se gândească la cetăţeanul de rând

Politologul Olga Nicolenco are aşteptări pesimiste de la anul 2015 în plan politic pentru Moldova, deoarece îi vede pe cei de la guvernare ca fiind neputincioşi. Cu toate acestea, politologul a declarat pentru IPN că şi-ar dori ca în 2015 clasa politică să înceapă să se gândească la cetăţeanul de rând.

„După cum s-a prefigurat prima şedinţă a Parlamentului, trebuie să recunosc că pentru mine este un semnal prost pentru că, pe de o parte, cei care au câştigat alegerile s-au arătat destul de neputincioşi, în primul rând prin incapacitatea de a se folosi de acest câştig, iar pe de altă parte, cei care se presupune că vor fi în opoziţie se pare că au suficientă îndemânare să se folosească de această capacitate. Aceasta îmi dă o presimţire tristă. Din păcate, procesul de integrare europeană nu va merge atât de repede pe cât ne dorim, anume din cauza incapacităţii demonstrate de potenţiala coaliţie de guvernare”, a remarcat politologul.

O altă temere a Olgăi Nicolenco este legată de situaţia economică din ţară. Îndepărtarea integrării europene va aduce cu sine şi reţineri pe toate dimensiunile economice. „Şi nu ştiu dacă nu va aduce şi o reţinere a partenerilor europeni faţă de noi. Din această cauză, eu nu am speranţe extrem de optimiste”, a adăugat politologul.

Olga Nicolenco şi-ar dori ca în 2015 politicienii să demonstreze că pun în capul mesei interesul poporului, nu interesele, preocupările şi supărările lor. Politologul ar mai vrea în 2015 să vadă că pentru cei de la guvernare au fost suficienţi 5 ani ca să-şi satisfacă ambiţiile, iar acum se vor gândi la cetăţeanul de rând.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025