Nereguli la câteva hale din Piaţa Centrală

La câteva hale din Piaţa Centrală au fost depistate mai multe nereguli ce ţin de comercializarea produselor în condiţii ce contravin normelor sanitare. Şeful Direcţiei sănătate a capitalei, Mihai Moldovanu, a declarat că la şedinţa operativă de la Primărie că după o verificare s-a constat că trei hale unde se comercializează brânzeturi, peşte şi carne sunt într-o stare deplorabilă, transmite IPN.

Mihai Moldovanu a menţionat că situaţia din aceste hale este dezastruoasă, întrucât pereţii sunt plini de igrasie, iar teracota este spartă. La fel, încăperile sunt pline de praf, iar podeaua este murdară. Şeful Direcţiei a menţionat că este necesar să fie sesizată administraţia Pieţei Centrale despre condiţiile în care sunt comercializate produsele uşor alterabile, dar şi instituţiilor abilitate pentru a verifica aceste încăperi.

În acest sens, primarul Dorin Chirtoacă a spus că halele de peşte şi de carne sunt întreprinderi private, care activează în baza unor autorizaţii, primite în mod separat şi nu au nicio legătură cu Piaţa Centrală. Acesta a menţionat că administratorul Pieţei Centrale nu are niciun drept să efectueze verificări la halele care aparţin unor agenţi economici privaţi.

Podul peste râul Tigheci din localitatea Cania, raionul Cantemir, va fi reparat capital. Administrația Națională a Drumurilor a semnat contractul pentru executarea lucrărilor, în valoare de aproape 21 de milioane de lei. Potrivit instituției, podul necesită intervenții după o perioadă îndelungată de exploatare și se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, transmite IPN.

Podul este amplasat pe drumul regional G132 R35-Baimaclia-Taraclia de Salcie-R32 și asigură accesul pentru peste 2 800 de locuitori ai satului Cania, precum și pentru traficul din zonă. Lucrările sunt planificate pentru o perioadă de nouă luni și prevăd reabilitarea completă a structurii, astfel încât aceasta să corespundă cerințelor actuale de siguranță rutieră.

Proiectul include consolidarea elementelor de susținere, înlocuirea componentelor degradate, montarea unor grinzi și aparate de reazem noi, precum și instalarea sistemelor de hidroizolație, drenaj, rosturi de dilatație și parapete metalice. De asemenea, vor fi reparate porțiuni de aproximativ 25 de metri de carosabil la fiecare dintre cele două rampe de acces.

Podul are o lungime de peste 62 de metri și o lățime de 13,5 metri. Acesta va avea două benzi de circulație, benzi de ghidare și trotuare pentru pietoni.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Nereguli la câteva hale din Piaţa Centrală

La câteva hale din Piaţa Centrală au fost depistate mai multe nereguli ce ţin de comercializarea produselor în condiţii ce contravin normelor sanitare. Şeful Direcţiei sănătate a capitalei, Mihai Moldovanu, a declarat că la şedinţa operativă de la Primărie că după o verificare s-a constat că trei hale unde se comercializează brânzeturi, peşte şi carne sunt într-o stare deplorabilă, transmite IPN.

Mihai Moldovanu a menţionat că situaţia din aceste hale este dezastruoasă, întrucât pereţii sunt plini de igrasie, iar teracota este spartă. La fel, încăperile sunt pline de praf, iar podeaua este murdară. Şeful Direcţiei a menţionat că este necesar să fie sesizată administraţia Pieţei Centrale despre condiţiile în care sunt comercializate produsele uşor alterabile, dar şi instituţiilor abilitate pentru a verifica aceste încăperi.

În acest sens, primarul Dorin Chirtoacă a spus că halele de peşte şi de carne sunt întreprinderi private, care activează în baza unor autorizaţii, primite în mod separat şi nu au nicio legătură cu Piaţa Centrală. Acesta a menţionat că administratorul Pieţei Centrale nu are niciun drept să efectueze verificări la halele care aparţin unor agenţi economici privaţi.

Avocații bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel Centru, care a menținut condamnarea acesteia la șapte ani de închisoare. Recursul vizează și sentința în privința Svetlanei Popan, condamnată la șase ani de detenție, transmite IPN.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina CSJ, recursul a fost înregistrat pe 27 iulie. Dosarul a fost repartizat unui complet de judecată, care urmează să examineze recursul și să decidă asupra cererii formulate de avocați.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan au fost condamnate pe 5 august 2025 pentru complicitate la finanțarea ilegală a unui partid politic și a unui concurent electoral. Procurorii susțin că faptele au avut loc în perioada 2019-2022, când Guțul era secretară a Partidului Șor, declarat neconstituțional în 2023.

Guțul a respins acuzațiile, susținând că nu a comis ilegalități și că, în momentul faptelor imputate, avea o funcție fără putere de decizie în partid. Ea a calificat sentința drept una „dură” și a afirmat că dosarul ar avea o componentă politică.

La sfârșitul lunii mai, Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025