Moțiunea simplă împotriva politicilor MIDR a picat

Moțiunea simplă înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, condus de Vladimir Bolea, a picat. Aceasta a fost examinată la ședința Parlamentului de astăzi, iar după câteva ore de dezbateri, a fost susținută de doar 18 deputați.

„Astăzi nu vorbim despre o moțiune, dar vorbim despre direcția pe care Moldova a ales-o și despre ce vrea cu adevărat acest Parlament – să construim sau ne reîntoarcem la stagnare”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale.

Potrivit ministrului, în ultimii doi ani, prin programul național Satul European, și prin investițiile externe atrase de MIDR, au fost desfășurate proiecte investiționale rezultatele cărora se văd în fiecare colț al țării.

„Moțiunea prezentată astăzi este un exercițiu de retorică, nu de responsabilitate. Este o înșiruire de acuzații fără fundament, o încercare de a destabiliza și nu de a construi”, a declarat Vladimir Bolea.

Opoziția a reiterat argumentele formulate în moțiune, criticând situația de la Calea Ferată din Moldova și restanțele salariale față de angajați, dar și intenția de fuzionare a Aeroportului Mărculești cu Aeroportul Internațional Chișinău. De asemenea, a fost invocată lipsa de transparență și viziune pentru dezvoltare.

Fracțiunea BCS a înaintat mai devreme și alte moțiuni simple. Niciuna nu a trecut.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moțiunea simplă împotriva politicilor MIDR a picat

Moțiunea simplă înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, condus de Vladimir Bolea, a picat. Aceasta a fost examinată la ședința Parlamentului de astăzi, iar după câteva ore de dezbateri, a fost susținută de doar 18 deputați.

„Astăzi nu vorbim despre o moțiune, dar vorbim despre direcția pe care Moldova a ales-o și despre ce vrea cu adevărat acest Parlament – să construim sau ne reîntoarcem la stagnare”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale.

Potrivit ministrului, în ultimii doi ani, prin programul național Satul European, și prin investițiile externe atrase de MIDR, au fost desfășurate proiecte investiționale rezultatele cărora se văd în fiecare colț al țării.

„Moțiunea prezentată astăzi este un exercițiu de retorică, nu de responsabilitate. Este o înșiruire de acuzații fără fundament, o încercare de a destabiliza și nu de a construi”, a declarat Vladimir Bolea.

Opoziția a reiterat argumentele formulate în moțiune, criticând situația de la Calea Ferată din Moldova și restanțele salariale față de angajați, dar și intenția de fuzionare a Aeroportului Mărculești cu Aeroportul Internațional Chișinău. De asemenea, a fost invocată lipsa de transparență și viziune pentru dezvoltare.

Fracțiunea BCS a înaintat mai devreme și alte moțiuni simple. Niciuna nu a trecut.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025