Moțiunea de cenzură a picat

Moțiunea de cenzură inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a eșuat. Dezbaterile în plen au durat circa cinci ore, iar după audierea premierului Natalia Gavrilița, pentru moțiune au votat doar deputații comuniști și socialiști, din transmite IPN.

Șefa executivului a vorbit în plen despre acțiunile Guvernului și măsurile întreprinse ca urmare a multiplelor crize care au lovit țara, dar și despre reformele care, potrivit premierului, au adus Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană. De asemenea, a trecut în revistă măsurile sociale, dar și cele de susținere a agricultorilor și a mediului de afaceri.

„Atâta timp cât am încrederea profundă că noi și Guvernul nostru cu oameni cinstiți și profesioniști putem fi alături de oameni, putem să-i ajutăm în această perioadă complicată, putem să mobilizăm resursele partenerilor noștri, putem să fim alături de antreprenori, să menținem și să creștem locurile de muncă, atâta timp eu voi lupta împreună cu colegii mei ca să putem să luăm decizii mult mai bune decât s-au luat în ultimii 30 de ani”, a declarat Natalia Gavrilița.

Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a acuzat executivul de faptul că permanent face referință la evenimentele din țara vecină atunci când vine vorba de soluționarea problemelor din Republica Moldova. „De ce autoritățile ucrainene pot asigura prețuri de două ori mai mici la produsele alimentare decât în țara noastră, în care este pace? De ce în Ucraina, Polonia, România, Bulgaria și alte țări se utilizează instrumente de reglementare a prețurilor, dar la noi nu?”, se întreabă deputatul.

„Tare siropoase și amăgitoare au fost promisiunile PAS-ului pentru cetățeni că vor trăi mai bine și că li se va face dreptate, dar realitatea arată altfel. Realitatea e tristă, pentru că PAS-ul a făcut promisiuni deșarte și imediat ce au ajuns la putere, guvernanții au acționat în detrimentul oamenilor din Republica Moldova. Ba mai rău, guvernarea dă dovadă de lipsă de respect pentru oameni atunci când nu dorește să recunoască și să-și asume propriile eșecuri, să corecteze gafele, punând astfel în pericol viitorul țării noastre”, a declarat în luarea sa de cuvânt deputatul socialist Grigore Novac.

Un alt deputat socialist, Petru Burduja, a acuzat Guvernul că poartă responsabilitate absolută pentru criza în care s-a pomenit Republica Moldova. „Istoric vorbind, este primul Guvern care din momentul învestirii sale a condus țara doar prin declararea stărilor excepționale sub diferite pretexte, utilizând majoritatea parlamentară ca mașinărie de vot. Respectiv, toate acțiunile necompetente și iresponsabile, întreprinse de actuala guvernare, au dus țara și cetățenii săi spre sărăcie, spre distrugerea economiei cu o creștere nemaipomenită a prețurilor”, a notat parlamentarul.

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a declarat în luarea sa de cuvânt că această moțiune de cenzură  nu este altceva decât o încercare disperată de a răsturna acest Guvern. „Vreau să vă aduc aminte că partidele acestea sunt finanțate din sacoșă, din genți și din Bahamas, din scheme de achiziții de energetică și altele. Aceste partide sunt conduse de persoane care sunt bănuite, învinuite sau deja condamnate de diverse infracțiuni – de fraudă sau îmbogățire ilicită”, a mai spus parlamentarul.

Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului a fost supusă votului aproape de ora 22.00. Pentru ea au votat doar 30 de deputați BCS. 40 de deputați PAS au votat contra, iar deputații din Partidul Șor nu au participat la ședință.

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua joi prima sa vizită oficială peste hotare de la preluarea mandatului. Premierul va merge în România, unde va fi primit la Palatul Victoria de omologul său interimar, Ilie Bolojan, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali vor discuta despre proiecte strategice de interes comun, cu impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune. Întrevederea va fi urmată de declarații de presă.

În cadrul vizitei, Vasile Tofan se va întâlni și cu președintele României, Nicușor Dan, precum și cu reprezentanții conducerii Parlamentului de la București. De asemenea, premierul va avea o discuție cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe atragerea investițiilor și sprijinirea mediului de afaceri.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moțiunea de cenzură a picat

Moțiunea de cenzură inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a eșuat. Dezbaterile în plen au durat circa cinci ore, iar după audierea premierului Natalia Gavrilița, pentru moțiune au votat doar deputații comuniști și socialiști, din transmite IPN.

Șefa executivului a vorbit în plen despre acțiunile Guvernului și măsurile întreprinse ca urmare a multiplelor crize care au lovit țara, dar și despre reformele care, potrivit premierului, au adus Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană. De asemenea, a trecut în revistă măsurile sociale, dar și cele de susținere a agricultorilor și a mediului de afaceri.

„Atâta timp cât am încrederea profundă că noi și Guvernul nostru cu oameni cinstiți și profesioniști putem fi alături de oameni, putem să-i ajutăm în această perioadă complicată, putem să mobilizăm resursele partenerilor noștri, putem să fim alături de antreprenori, să menținem și să creștem locurile de muncă, atâta timp eu voi lupta împreună cu colegii mei ca să putem să luăm decizii mult mai bune decât s-au luat în ultimii 30 de ani”, a declarat Natalia Gavrilița.

Vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a acuzat executivul de faptul că permanent face referință la evenimentele din țara vecină atunci când vine vorba de soluționarea problemelor din Republica Moldova. „De ce autoritățile ucrainene pot asigura prețuri de două ori mai mici la produsele alimentare decât în țara noastră, în care este pace? De ce în Ucraina, Polonia, România, Bulgaria și alte țări se utilizează instrumente de reglementare a prețurilor, dar la noi nu?”, se întreabă deputatul.

„Tare siropoase și amăgitoare au fost promisiunile PAS-ului pentru cetățeni că vor trăi mai bine și că li se va face dreptate, dar realitatea arată altfel. Realitatea e tristă, pentru că PAS-ul a făcut promisiuni deșarte și imediat ce au ajuns la putere, guvernanții au acționat în detrimentul oamenilor din Republica Moldova. Ba mai rău, guvernarea dă dovadă de lipsă de respect pentru oameni atunci când nu dorește să recunoască și să-și asume propriile eșecuri, să corecteze gafele, punând astfel în pericol viitorul țării noastre”, a declarat în luarea sa de cuvânt deputatul socialist Grigore Novac.

Un alt deputat socialist, Petru Burduja, a acuzat Guvernul că poartă responsabilitate absolută pentru criza în care s-a pomenit Republica Moldova. „Istoric vorbind, este primul Guvern care din momentul învestirii sale a condus țara doar prin declararea stărilor excepționale sub diferite pretexte, utilizând majoritatea parlamentară ca mașinărie de vot. Respectiv, toate acțiunile necompetente și iresponsabile, întreprinse de actuala guvernare, au dus țara și cetățenii săi spre sărăcie, spre distrugerea economiei cu o creștere nemaipomenită a prețurilor”, a notat parlamentarul.

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a declarat în luarea sa de cuvânt că această moțiune de cenzură  nu este altceva decât o încercare disperată de a răsturna acest Guvern. „Vreau să vă aduc aminte că partidele acestea sunt finanțate din sacoșă, din genți și din Bahamas, din scheme de achiziții de energetică și altele. Aceste partide sunt conduse de persoane care sunt bănuite, învinuite sau deja condamnate de diverse infracțiuni – de fraudă sau îmbogățire ilicită”, a mai spus parlamentarul.

Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului a fost supusă votului aproape de ora 22.00. Pentru ea au votat doar 30 de deputați BCS. 40 de deputați PAS au votat contra, iar deputații din Partidul Șor nu au participat la ședință.

The Integrity Council of the National Integrity Authority convenes in a meeting /ANI /at 09:00 AM/.

The parliamentary commission for national security, defense and public order is convened in a meeting /Parliament, office 716 /at 09:00 AM/.

The Parliamentary Committee for Economy, Budget and Finance is hearing the Report on the activity of the National Agency for Energy Regulation for the year 2025 /Parliament, office 915 /at 09:30 AM/.

The deputies of the Socialist Party, Ala Ursu-Antoci and Vladimir Odnostalco, are holding a press briefing. The topic has not been announced /Parliament, press conference room /at 09:30 AM/.

VALENTIN GAIDARJI holds a press conference titled: „Elections in the Popular Assembly of Gagauzia” /Conference room of the IPN Agency, Theater Street, 2/2, 3rd floor, online on FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /at 10:00 AM/.

The Cabinet of Ministers convenes a meeting /Government House, entrance from Pushkin Street /at 10:00 AM/.

The parliamentary committee for European integration hears information on the implementation of investment projects within the Growth Plan of the Republic of Moldova for the years 2025-2027 /Parliament, Europa Hall /at 10:00 AM/.

The deputy of the Action and Solidarity Party faction, Dinu Plingau, is holding a press briefing. The topic has not been announced /Parliament, press conference room /at 11:00 AM/.

The Ministry of Education and Research inaugurates the renovated spaces of the student dormitory no. 5 of the „Ion Creanga” State Pedagogical University /Suceava Street, 154/2 /at 01:00 PM/.

The session of the Chisinau Municipal Council continues, started on July 21 /Chisinau City Hall / 01:00 PM/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025