O monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu, primul rector al Universității Tehnice a Moldovei, a fost pusă în circulație de Banca Națională a Moldovei. Piesa numismatică marchează 100 de ani de la nașterea savantului și completează seria „Știință și inovare”, transmite IPN.
Potrivit BNM, moneda îl omagiază pe Sergiu Rădăuțanu, savant de renume internațional și specialist în fizica și chimia materialelor semiconductoare. Acesta a fost membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și a avut un rol important în dezvoltarea învățământului tehnic și la formarea intelectualității în Basarabia.
Instituția menționează că Sergiu Rădăuțanu a publicat peste o mie de lucrări științifice și a fost distins de-a lungul carierei cu numeroase premii și titluri onorifice, inclusiv „Ordinul Republicii” și titlul de „Om emerit al științei”.
Moneda este confecționată din argint, are valoarea nominală de 50 de lei și un tiraj de 500 de exemplare. Designul acesteia este semnat de Georgeta Vrabie. Fiecare piesă este însoțită de un certificat de autenticitate semnat de guvernatoarea BNM, Anca Dragu. Monedele pot fi procurate prin depunerea unei cereri online pe pagina oficială a instituției sau prin intermediul băncilor licențiate din Moldova.