Moldova reglementează statutul de nomad digital

Statutul nomazilor digitali va fi reglementat în Republica Moldova, iar antreprenorii conectați la sistemul informațional de monitorizare a vânzărilor nu vor mai fi obligați să dețină un aparat fizic de casă. Măsurile sunt incluse într-un proiect de lege elaborat pentru a susține dezvoltarea economiei digitale și a facilita activitatea la distanță, transmite IPN.

Viceprim-ministra Doina Nistor, ministra dezvoltării economice și digitalizării, a declarat, la ședința Guvernului la care a fost aprobat proiectul, că prin această inițiativă se urmărește transformarea modului de administrare a afacerilor, fără prezență fizică la ghișeele autorităților. Ea a subliniat că în premieră este reglementat regimul nomazilor digitali, fiind actualizat și mecanismul IT Visa pentru atragerea specialiștilor străini din domeniul digital.

Nomadul digital este o persoană care lucrează de la distanță, folosind internetul și tehnologiile digitale, fără a fi legată de un birou fix sau o locație geografică anume. De obicei, nomazii digitali călătoresc dintr-o țară în alta și își desfășoară activitatea profesională online, fie ca angajați, freelanceri sau antreprenori. Profesiile lor sunt, de regulă, legate de domenii precum IT, marketing digital, design, consultanță sau scriere de conținut.

„Aceștia vor stimula industriile creative, sectorul tehnologiei informației, turismul și vor crește vizibilitatea Moldovei pe harta economică globală. Estimăm un impact economic de peste 280 de milioane de lei anual generat de nomazii digitali”, a precizat ministra.

Noile reglementări vizează și utilizarea bonului fiscal electronic și a caselor de marcat virtuale, în special în zonele rurale sau pentru comerțul online. Potrivit autorităților, această măsură va reduce de zece ori costurile de întreținere pentru antreprenori și va ușura procesul de conformare fiscală.

O altă prevedere a proiectului ține de oferirea persoanelor fizice a posibilității de retragere a numerarului în unitățile comerciale ce dețin POS terminale, la utilizarea cardurilor bancare. Suma nu va putea depăși o mie de lei per tranzacție.

Proiectul face parte din strategia de transformare digitală a Republicii Moldova pentru perioada 2023–2030 și vine ca rezultat al consultărilor cu mediul de afaceri. Documentul propune și simplificarea procesului de înregistrare a persoanelor juridice prin mijloace electronice, indiferent de jurisdicția teritorială.

Reglementările urmăresc integrarea mai rapidă a Moldovei pe piața digitală globală, încurajarea activităților economice la distanță și conectarea diasporei la economia națională. Totodată, se urmărește extinderea comerțului electronic, promovarea plăților fără numerar și încurajarea utilizării instrumentelor digitale în administrarea afacerilor.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldova reglementează statutul de nomad digital

Statutul nomazilor digitali va fi reglementat în Republica Moldova, iar antreprenorii conectați la sistemul informațional de monitorizare a vânzărilor nu vor mai fi obligați să dețină un aparat fizic de casă. Măsurile sunt incluse într-un proiect de lege elaborat pentru a susține dezvoltarea economiei digitale și a facilita activitatea la distanță, transmite IPN.

Viceprim-ministra Doina Nistor, ministra dezvoltării economice și digitalizării, a declarat, la ședința Guvernului la care a fost aprobat proiectul, că prin această inițiativă se urmărește transformarea modului de administrare a afacerilor, fără prezență fizică la ghișeele autorităților. Ea a subliniat că în premieră este reglementat regimul nomazilor digitali, fiind actualizat și mecanismul IT Visa pentru atragerea specialiștilor străini din domeniul digital.

Nomadul digital este o persoană care lucrează de la distanță, folosind internetul și tehnologiile digitale, fără a fi legată de un birou fix sau o locație geografică anume. De obicei, nomazii digitali călătoresc dintr-o țară în alta și își desfășoară activitatea profesională online, fie ca angajați, freelanceri sau antreprenori. Profesiile lor sunt, de regulă, legate de domenii precum IT, marketing digital, design, consultanță sau scriere de conținut.

„Aceștia vor stimula industriile creative, sectorul tehnologiei informației, turismul și vor crește vizibilitatea Moldovei pe harta economică globală. Estimăm un impact economic de peste 280 de milioane de lei anual generat de nomazii digitali”, a precizat ministra.

Noile reglementări vizează și utilizarea bonului fiscal electronic și a caselor de marcat virtuale, în special în zonele rurale sau pentru comerțul online. Potrivit autorităților, această măsură va reduce de zece ori costurile de întreținere pentru antreprenori și va ușura procesul de conformare fiscală.

O altă prevedere a proiectului ține de oferirea persoanelor fizice a posibilității de retragere a numerarului în unitățile comerciale ce dețin POS terminale, la utilizarea cardurilor bancare. Suma nu va putea depăși o mie de lei per tranzacție.

Proiectul face parte din strategia de transformare digitală a Republicii Moldova pentru perioada 2023–2030 și vine ca rezultat al consultărilor cu mediul de afaceri. Documentul propune și simplificarea procesului de înregistrare a persoanelor juridice prin mijloace electronice, indiferent de jurisdicția teritorială.

Reglementările urmăresc integrarea mai rapidă a Moldovei pe piața digitală globală, încurajarea activităților economice la distanță și conectarea diasporei la economia națională. Totodată, se urmărește extinderea comerțului electronic, promovarea plăților fără numerar și încurajarea utilizării instrumentelor digitale în administrarea afacerilor.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025