Moldova introduce sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun

Moldova va implementa un sistem de trasabilitate a produselor din tutun, prin monitorizarea întregului lanț de distribuție – de la producător sau importator, până la punctul final de vânzare, transmite IPN.

Guvernul a aprobat instituirea noului sistem, însoțit de un regulament tehnic, ce prevede condițiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în comerțul cu produse din tutun. Măsura vine în sprijinul aplicării legii privind controlul tutunului și are drept scop combaterea comerțului ilicit și asigurarea protecției sănătății publice.

Conform hotărârii, fiecare pachet unitar sau ambalaj agregat de țigarete, trabucuri, țigări sau tutun de rulat va fi marcat cu un cod unic de identificare. Aceste coduri vor fi generate și eliberate de un emitent desemnat, iar datele vor fi stocate într-un sistem național de depozitare, gestionat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, în colaborare cu Serviciul Vamal.

Operatorii economici vor fi obligați să înregistreze toate mișcările produselor din tutun, inclusiv intrările, tranzacțiile și ieșirile din posesia lor. Aceste informații vor fi transmise către depozitul de date, unde vor fi păstrate cel puțin cinci ani. Sistemul va permite autorităților, în special Serviciului Vamal, să urmărească traseul fiecărui produs și să identifice eventualele nereguli.

Pentru produsele din tutun deja existente pe piață, înainte de intrarea în vigoare a sistemului, va fi permisă circulația lor fără marcaje timp de cel mult 18 luni. După această perioadă, trasabilitatea va deveni obligatorie pentru toate produsele aflate în comerț.

Potrivit autorităților, sistemul este conceput după standardele europene și nu necesită modificarea altor acte normative existente.

Codurile de identificare vor putea fi verificate atât online, cât și offline, iar aplicații dedicate vor fi puse la dispoziția autorităților, pentru inspecții rapide. Emitentul de coduri va percepe comisioane pentru serviciile prestate, calculate proporțional cu volumul de coduri generate pentru fiecare operator.

Documentul intră în vigoare în martie 2026.

Producția industrială din Republica Moldova a crescut cu 8,2% în luna mai față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, în primele cinci luni ale anului curent, creșterea a fost de 7,2%. Potrivit Biroului Național de Statistică, evoluția a fost determinată de majorarea producției în industria prelucrătoare și în cea extractivă și în sectorul producerii și furnizării de energie, transmite IPN.

BNS menționează că în luna mai producția din industria extractivă a crescut cu peste 22%, cea din industria prelucrătoare – cu circa 8%, iar producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă – cu 11% față de luna mai 2025.

Totodată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, producția industrială din luna mai a fost cu 9,5% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut. Creșteri au fost înregistrate în toate cele trei sectoare: industria extractivă (+21%), industria prelucrătoare (+10%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă (+9,3%).

Pe de altă parte, evoluția producției industriale a fost susținută în perioada ianuarie-mai de majorarea producției în industria prelucrătoare, cu peste 6%, și în sectorul producerii și furnizării de energie electrică și termică, gaze și apă caldă, cu circa 14%. În același timp, industria extractivă a înregistrat o ușoară scădere, de 0,3%.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldova introduce sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun

Moldova va implementa un sistem de trasabilitate a produselor din tutun, prin monitorizarea întregului lanț de distribuție – de la producător sau importator, până la punctul final de vânzare, transmite IPN.

Guvernul a aprobat instituirea noului sistem, însoțit de un regulament tehnic, ce prevede condițiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în comerțul cu produse din tutun. Măsura vine în sprijinul aplicării legii privind controlul tutunului și are drept scop combaterea comerțului ilicit și asigurarea protecției sănătății publice.

Conform hotărârii, fiecare pachet unitar sau ambalaj agregat de țigarete, trabucuri, țigări sau tutun de rulat va fi marcat cu un cod unic de identificare. Aceste coduri vor fi generate și eliberate de un emitent desemnat, iar datele vor fi stocate într-un sistem național de depozitare, gestionat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, în colaborare cu Serviciul Vamal.

Operatorii economici vor fi obligați să înregistreze toate mișcările produselor din tutun, inclusiv intrările, tranzacțiile și ieșirile din posesia lor. Aceste informații vor fi transmise către depozitul de date, unde vor fi păstrate cel puțin cinci ani. Sistemul va permite autorităților, în special Serviciului Vamal, să urmărească traseul fiecărui produs și să identifice eventualele nereguli.

Pentru produsele din tutun deja existente pe piață, înainte de intrarea în vigoare a sistemului, va fi permisă circulația lor fără marcaje timp de cel mult 18 luni. După această perioadă, trasabilitatea va deveni obligatorie pentru toate produsele aflate în comerț.

Potrivit autorităților, sistemul este conceput după standardele europene și nu necesită modificarea altor acte normative existente.

Codurile de identificare vor putea fi verificate atât online, cât și offline, iar aplicații dedicate vor fi puse la dispoziția autorităților, pentru inspecții rapide. Emitentul de coduri va percepe comisioane pentru serviciile prestate, calculate proporțional cu volumul de coduri generate pentru fiecare operator.

Documentul intră în vigoare în martie 2026.

68 de șoferi au fost prinși conducând în stare de ebrietate weekendul trecut. În aceeași perioadă, polițiștii au documentat peste 4 000 de încălcări ale regulilor circulației rutiere, cele mai frecvente fiind depășirea vitezei legale și ignorarea indicatoarelor de circulație, transmite IPN.

Potrivit datelor Poliției, 1 514 conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză. 916 au fost amendați pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere de cedare a priorității și a culorii roșii a semafoarelor.

De asemenea, 810 șoferi au fost sancționați pentru oprirea vehiculelor în locuri interzise. În 232 de cazuri, polițiștii au constatat că vehiculele circulau fără revizia tehnică sau fără polița de asigurare obligatorie.

Totodată, 337 de persoane au fost sancționate pentru necuplarea centurii de siguranță sau pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, iar 89 de șoferi au fost amendați pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule.

Pe lângă activitățile de supraveghere a traficului, polițiștii au intervenit în 2 630 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.

Poliția reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru a reduce riscul producerii accidentelor rutiere.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025