Moldova este inclusă în Grupul de expertiză în fortificarea rezilienței în Europa de Est

Moldova a devenit parte a Grupului la nivel înalt de experți privind fortificarea rezilienței în Europa de Est. Este un format la nivel înalt, care reunește specialiști din statele membre ale Uniunii Europene și din țări candidate la aderare. Aceștia au menirea să ofere asistență pentru alinierea legislațiilor naționale la prevederile Regulamentului UE privind serviciile digitale (DSA), precum și pentru fortificarea rezilienței în fața dezinformării și a riscurilor din mediul online, transmite IPN.

Potrivit Consiliului audiovizualului din Moldova, „zona Europei de Est este constant expusă narațiunilor conflictuale și discursurilor manipulatorii, menite să submineze încrederea în instituții și în media, să exploateze polarizarea politică și să inducă în eroare publicul, prin atacuri deliberate întreprinse împotriva surselor de informare credibile și autentice, – de aceea o aplicabilitate adaptată specificului acestei zone a prevederilor DSA este oportună și nu suportă amânare”.

În prima etapă de activitate a Grupului de experți privind fortificarea rezilienței în Europa de Est au fost elaborate două documente de politici: Recomandări pentru legiuitori și regulatori din statele candidate la aderare în domeniul managementului riscurilor sistemice în perioadele electorale și Cadrul pentru organizațiile societății civile privind procesul de evaluare a riscurilor generate de „Platformele Online Foarte Mari”.

A doua etapă va fi axată pe crearea unui repozitoriu al provocărilor și al soluțiilor menite să susțină inițiativele de reforme, să armonizeze cadrul legal național, să faciliteze schimbul de experiență între țările candidate la aderare și să elaboreze mecanisme care să reflecte realitățile din regiune.

Moldova este inclusă în Grupul de expertiză în fortificarea rezilienței în Europa de Est

Utilizarea telefoanelor mobile de către copii în grădinițe, școli primare și gimnazii va fi interzisă în Cehia. O lege în...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldova este inclusă în Grupul de expertiză în fortificarea rezilienței în Europa de Est

Moldova a devenit parte a Grupului la nivel înalt de experți privind fortificarea rezilienței în Europa de Est. Este un format la nivel înalt, care reunește specialiști din statele membre ale Uniunii Europene și din țări candidate la aderare. Aceștia au menirea să ofere asistență pentru alinierea legislațiilor naționale la prevederile Regulamentului UE privind serviciile digitale (DSA), precum și pentru fortificarea rezilienței în fața dezinformării și a riscurilor din mediul online, transmite IPN.

Potrivit Consiliului audiovizualului din Moldova, „zona Europei de Est este constant expusă narațiunilor conflictuale și discursurilor manipulatorii, menite să submineze încrederea în instituții și în media, să exploateze polarizarea politică și să inducă în eroare publicul, prin atacuri deliberate întreprinse împotriva surselor de informare credibile și autentice, – de aceea o aplicabilitate adaptată specificului acestei zone a prevederilor DSA este oportună și nu suportă amânare”.

În prima etapă de activitate a Grupului de experți privind fortificarea rezilienței în Europa de Est au fost elaborate două documente de politici: Recomandări pentru legiuitori și regulatori din statele candidate la aderare în domeniul managementului riscurilor sistemice în perioadele electorale și Cadrul pentru organizațiile societății civile privind procesul de evaluare a riscurilor generate de „Platformele Online Foarte Mari”.

A doua etapă va fi axată pe crearea unui repozitoriu al provocărilor și al soluțiilor menite să susțină inițiativele de reforme, să armonizeze cadrul legal național, să faciliteze schimbul de experiență între țările candidate la aderare și să elaboreze mecanisme care să reflecte realitățile din regiune.

Comunicat de presă

Agenția de Investiții, Chișinău, 20 iulie 2026 – Peste 100 de participanți,inclusiv oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților publice și ai organizațiilor de profil din Republica Moldova și Republica India, s-au reunit astăzi, la Chișinău, în cadrul Forumului de Afaceri Moldova–India. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Investiții în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a Președintei Republicii India, Droupadi Murmu.

Forumul a fost deschis de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președinta Republicii India, Droupadi Murmu care au subliniat că evenimentul marchează o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor economice bilaterale și oferă o platformă de dialog direct între comunitățile de afaceri ale celor două țări.

Astăzi deschidem împreună Forumul de Afaceri Moldova–India, care urmărește să creeze legături directe între oameni de afaceri și companii din cele două țări. Pentru companiile indiene care privesc spre Europa, Moldova poate deveni o poartă de intrare, iar pentru noi asta ar însemna investiții și locuri de muncă”, a declarat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Forumul are loc într-un context de consolidare a relațiilor dintre Republica Moldova și Republica India. În 2024, după o pauză de 21 de ani, cele două state au reluat, la New Delhi, consultările politice bilaterale. În decembrie același an, Republica Moldova și-a inaugurat Ambasada în capitala Indiei, creând un cadru mai solid pentru promovarea intereselor economice și dezvoltarea contactelor dintre companiile celor două țări.

În februarie 2025, India și-a deschis piața pentru merele moldovenești, oferind noi perspective exportatorilor din sectorul agroalimentar. Cooperarea s-a extins și în domeniul energetic. Compania indiană KEC International a participat la construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău, un proiect strategic pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova. Totodată, aderarea țării noastre la Alianța Solară Internațională, inițiativă lansată de India și Franța, creează premise pentru dezvoltarea unor noi proiecte în domeniul energiei regenerabile.

În cadrul Forumului au fost prezentate perspectivele economice și investiționale ale celor două țări, precum și oportunitățile de colaborare în infrastructură și construcții, industria prelucrătoare, tehnologia informației, energia regenerabilă, industria farmaceutică, agricultură, procesarea produselor agroalimentare și turism.

Republica Moldova își consolidează poziția ca destinație atractivă pentru investiții prin modernizarea economiei, digitalizare, dezvoltarea infrastructurii industriale și apropierea de piața europeană. În acest context, cooperarea cu India, una dintre cele mai dinamice economii ale lumii, oferă perspective importante pentru extinderea schimburilor comerciale și dezvoltarea unor proiecte comune”, a declarat Eugeniu Osmochescu, prim-ministrul interimar, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

În cadrul sesiunii „Perspective economice și investiționale: Moldova și India”, Mihai Burunciuc, director adjunct al Agenției de Investiții, a prezentat avantajele competitive ale Republicii Moldova, climatul investițional și sectoarele cu potențial pentru companiile indiene.

Republica Moldova oferă investitorilor un mediu de afaceri competitiv, sigur, cu acces preferențial la piețe de peste un 870 milioane de consumatori și o poziție strategică între Est și Vest. Ne dorim ca tot mai multe companii din India să descopere potențialul țării noastre și să dezvolte aici proiecte cu valoare adăugată, în parteneriat cu mediul de afaceri local”, a declarat Mihai Burunciuc, director adjunct al Agenției de Investiții.

Datele comerciale indică un potențial important, încă insuficient valorificat. În 2025, exporturile directe ale Republicii Moldova către India au constituit aproximativ 229 de mii EUR, în timp ce importurile din India au ajuns la circa 71 de milioane EUR. Extinderea gamei de produse exportate și facilitarea accesului companiilor moldovenești pe piața indiană reprezintă, astfel, direcții importante ale cooperării bilaterale.

Reprezentanții mediului de afaceri indian au prezentat oportunitățile oferite de piața Indiei și domeniile de interes pentru companiile moldovenești. La discuții au participat reprezentanți ai Federației Camerelor de Comerț și Industrie din India – FICCI, ai Ambasadei Indiei, ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, ai Asociației Moldova Fruct și ai Oficiului Național al Turismului.

Programul a inclus o sesiune dedicată dezvoltării exporturilor agroalimentare, promovării Republicii Moldova ca destinație turistică, atragerii investițiilor indiene și inițierii unor parteneriate între companiile celor două state.

Evenimentul s-a încheiat cu întâlniri B2B și o sesiune de networking, în cadrul cărora participanții au discutat potențiale proiecte de investiții, colaborări comerciale și oportunități de acces pe noi piețe.

India este una dintre cele mai mari și mai dinamice economii ale lumii. Consolidarea relațiilor cu această piață poate sprijini diversificarea exporturilor Republicii Moldova, atragerea investițiilor și integrarea companiilor locale în noi lanțuri valorice internaționale.

Despre Agenția de Investiții

Agenția de Investiții este instituția publică responsabilă de atragerea investițiilor, promovarea exporturilor și consolidarea imaginii economice a Republicii Moldova. Agenția sprijină investitorii și companiile locale în identificarea oportunităților de afaceri și dezvoltarea parteneriatelor internaționale.

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025