Moldova este în așteptarea loturilor de asistență umanitară

Republica Moldova este în așteptarea loturilor de asistență umanitară care să ajute autoritățile să facă față fluxului sporit de cetățeni ucraineni care intră în țară, transmite IPN.

Peste 3600 de angajați MAI sunt implicați în gestionarea fluxului de străini care vin în Republica Moldova. Peste șapte mii de angajați sunt implicați astăzi în toate activitățile desfășurate de minister, a precizat, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea.

Toate punctele de trecere a frontierei sunt funcționale, cu excepția unui punct din zona de sud, care a fost sistat pe partea ucraineană. Ieri a fost publicată și decizia autorităților ucrainene de a sista activitatea punctelor de trecere a frontierei cu Republica Moldova pe segmentul transnistrean. Prin aceste puncte este permisă doar intrarea cetățenilor ucraineni în Ucraina.

De la 24 februarie până astăzi, în diferite oficii teritoriale ale Biroului Migrație și Azil, au solicitat azil 600 de cetățeni ucraineni.

Alexandru Oprea a comunicat și despre un incendiu nesemnificativ produs în urma unui scurt-circuit la un hotel din Ștefan Vodă unde sunt cazați refugiați. Un copil de un an a suferit o intoxicație ușoară, fiind transportat la spitalul raional pentru îngrijiri medicale, iar acum se află acum înafara oricărui pericol.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Moldova este în așteptarea loturilor de asistență umanitară

Republica Moldova este în așteptarea loturilor de asistență umanitară care să ajute autoritățile să facă față fluxului sporit de cetățeni ucraineni care intră în țară, transmite IPN.

Peste 3600 de angajați MAI sunt implicați în gestionarea fluxului de străini care vin în Republica Moldova. Peste șapte mii de angajați sunt implicați astăzi în toate activitățile desfășurate de minister, a precizat, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea.

Toate punctele de trecere a frontierei sunt funcționale, cu excepția unui punct din zona de sud, care a fost sistat pe partea ucraineană. Ieri a fost publicată și decizia autorităților ucrainene de a sista activitatea punctelor de trecere a frontierei cu Republica Moldova pe segmentul transnistrean. Prin aceste puncte este permisă doar intrarea cetățenilor ucraineni în Ucraina.

De la 24 februarie până astăzi, în diferite oficii teritoriale ale Biroului Migrație și Azil, au solicitat azil 600 de cetățeni ucraineni.

Alexandru Oprea a comunicat și despre un incendiu nesemnificativ produs în urma unui scurt-circuit la un hotel din Ștefan Vodă unde sunt cazați refugiați. Un copil de un an a suferit o intoxicație ușoară, fiind transportat la spitalul raional pentru îngrijiri medicale, iar acum se află acum înafara oricărui pericol.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025