Modificări la procedura de alegere a celei de-a doua limbi străine pentru ciclul gimnazial

Începând cu anul viitor de studii, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor din clasa a IV-a vor selecta în luna mai a doua limbă străină pentru ciclul gimnazial. Ministerul Educației și Cercetării precizează că alegerea va fi făcută printr-o cerere scrisă, din cel puțin două opțiuni propuse de instituția de învățământ, transmite IPN.

Potrivit noilor prevederi, instituțiile de învățământ vor putea decide studierea unei a doua limbi străine sau a limbii ruse începând cu clasa a V-a. Oferta va depinde de condițiile disponibile în școală, inclusiv existența cadrelor didactice calificate, a manualelor și a curriculumului aprobat.

Ministerul precizează că elevii vor putea alege între limba engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă sau rusă în funcție de opțiunile disponibile în instituția de învățământ. Opțiunea exprimată va fi menținută pe toată durata studiilor gimnaziale.

Prevederile fac parte din modificările și completările la Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2026–2027, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Modificări la procedura de alegere a celei de-a doua limbi străine pentru ciclul gimnazial

Începând cu anul viitor de studii, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor din clasa a IV-a vor selecta în luna mai a doua limbă străină pentru ciclul gimnazial. Ministerul Educației și Cercetării precizează că alegerea va fi făcută printr-o cerere scrisă, din cel puțin două opțiuni propuse de instituția de învățământ, transmite IPN.

Potrivit noilor prevederi, instituțiile de învățământ vor putea decide studierea unei a doua limbi străine sau a limbii ruse începând cu clasa a V-a. Oferta va depinde de condițiile disponibile în școală, inclusiv existența cadrelor didactice calificate, a manualelor și a curriculumului aprobat.

Ministerul precizează că elevii vor putea alege între limba engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă sau rusă în funcție de opțiunile disponibile în instituția de învățământ. Opțiunea exprimată va fi menținută pe toată durata studiilor gimnaziale.

Prevederile fac parte din modificările și completările la Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2026–2027, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025