Modificări în programul „Prima casă”

Guvernul a aprobat diminuarea cotei participației proprii inițiale la programul „Prima casă”, de la 10% la 5% din prețul de procurare a locuinței. Concomitent, se majorează limita de vârstă pentru persoanele fizice care pot accede în program: de la 45 ani la 50 de ani, transmite IPN.

Vor fi excluse și condițiile ce țin de lipsa imobilului sau spațiul locuibil deținut în proprietate nu mai mare de 9 m2 per membru de familie. Vor fi acordate posibilității de a accede în program persoanelor fizice care dețin imobil în proprietate, dar intenționează să procure o locuință care depășește ca suprafață proprietatea deținută.

O altă modificare stabilește mecanismul de acordare a compensațiilor (în cuantum de 50% din soldul creditului rămas) persoanelor fizice care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului de stat „Prima casă” și întrunesc criteriile de eligibilitate ale programului.

De asemenea, este mărită compensația pentru familiile cu copii. Astfel beneficiarii părinți/tutori/curatori a 3 și mai mulți copii, în urma aprobării modificărilor respective, vor putea beneficia de o compensație în mărime de 100% din creditul ipotecar (suma principală).

Potrivit vicepremierului și ministrului finanțelor, Sergiu Pușcuța, implementarea modificărilor respective se va solda cu majorarea  numărului  persoanelor fizice eligibile pentru program.

Pentru anul 2020, în Legea bugetului de stat au fost prevăzuți 90 de milioane de lei pentru implementarea Programului de stat „Prima casă”, dintre care pentru programele de compensare s-au alocat 40 de milioane de lei.

 

Este vernisată expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei (22 iulie-4 septembrie) /ora 14:00/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Modificări în programul „Prima casă”

Guvernul a aprobat diminuarea cotei participației proprii inițiale la programul „Prima casă”, de la 10% la 5% din prețul de procurare a locuinței. Concomitent, se majorează limita de vârstă pentru persoanele fizice care pot accede în program: de la 45 ani la 50 de ani, transmite IPN.

Vor fi excluse și condițiile ce țin de lipsa imobilului sau spațiul locuibil deținut în proprietate nu mai mare de 9 m2 per membru de familie. Vor fi acordate posibilității de a accede în program persoanelor fizice care dețin imobil în proprietate, dar intenționează să procure o locuință care depășește ca suprafață proprietatea deținută.

O altă modificare stabilește mecanismul de acordare a compensațiilor (în cuantum de 50% din soldul creditului rămas) persoanelor fizice care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului de stat „Prima casă” și întrunesc criteriile de eligibilitate ale programului.

De asemenea, este mărită compensația pentru familiile cu copii. Astfel beneficiarii părinți/tutori/curatori a 3 și mai mulți copii, în urma aprobării modificărilor respective, vor putea beneficia de o compensație în mărime de 100% din creditul ipotecar (suma principală).

Potrivit vicepremierului și ministrului finanțelor, Sergiu Pușcuța, implementarea modificărilor respective se va solda cu majorarea  numărului  persoanelor fizice eligibile pentru program.

Pentru anul 2020, în Legea bugetului de stat au fost prevăzuți 90 de milioane de lei pentru implementarea Programului de stat „Prima casă”, dintre care pentru programele de compensare s-au alocat 40 de milioane de lei.

 

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în plen prioritățile executivului și echipa de miniștri, înaintea votului deputaților, transmite IPN.

La începutul ședinței plenare, și-au înregistrat prezența 96 de deputați din totalul celor 101 aleși.

Vasile Tofan a urcat la tribuna Parlamentului la ora 11:13. Discursul premierului desemnat a durat aproape o oră. În acest timp, Vasile Tofan a prezentat principalele obiective ale programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient”, insistând asupra reformelor economice, accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană, sprijinirii mediului de afaceri și eficientizării administrației publice.

După prezentarea programului și a echipei guvernamentale, ședința a continuat cu sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia deputații i-au adresat premierului desemnat întrebări privind componența cabinetului de miniștri, prioritățile executivului și reformele pe care intenționează să le promoveze.

După mai bine de șase ore de întrebări și răspunsuri, vicepreședinta Parlamentului și lidera fracțiunii PAS, Doina Gherman, a cerut aplicarea prevederile articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, punând capăt sesiunii de întrebări și răspunsuri adresate premierului desemnat și membrilor cabinetului propus. După încheierea dezbaterilor, Parlamentul urmează să supună la vot programul de guvernare și componența Guvernului. Pentru învestirea noului cabinet este necesar votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025