Misiune FMI la Chişinău

Un grup de experţi, conduşi de şeful misiunii FMI pentru Republica Moldova, Max Alier, se află în Moldova între 22-30 aprilie, transmite IPN.

Reprezentanţa FMI în Moldova anunţă într-un comunicat de presă că scopul misiunii este de monitorizare post-program, a doua după expirarea valabilităţii în primăvara anului trecut a Programului cu Fondul Monetar Internaţional.

În prima misiune, care a avut loc în ianuarie 2014, experţii nu au ajuns la o înţelegere definitivă privind  semnarea unui nou program de colaborare.

Moldova a pierdut ultima tranşă, în sumă de circa 76 mln dolari, din sprijinul financiar de 574,4 mln dolari acordat de către Fondul Monetar pentru realizarea programului, prevăzut pe o perioadă de trei ani. Motivul au fost majorările de salarii şi pensii operate de Guvern. De asemenea, nemulţumirile au fost generate  de unele intervenţii în politica fiscală convenită cu FMI.

Apa din zonele pentru scăldat va fi verificată periodic, iar populația va putea afla dacă aceasta prezintă riscuri pentru sănătate. Zonele monitorizate vor fi clasificate în funcție de calitatea apei, iar în cazul depistării unor probleme autoritățile vor emite avertizări. Noile reguli au fost aprobate miercuri de cabinetul de miniștri, transmite IPN.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică va analiza anual aproximativ 480 de probe prelevate din 30 de zone pentru scăldat. În cazul în care apa va prezenta pericol pentru sănătate, autoritățile vor putea recomanda evitarea scăldatului sau vor putea restricționa temporar accesul. Siguranța apei va fi indicată prin simboluri, iar rezultatele analizelor vor fi publicate pe pagina ANSP.

Regulamentul stabilește și cerințe pentru amenajarea zonelor de recreere. Acestea vizează asigurarea toaletelor și pubelelor, evacuarea apelor uzate, iluminarea și menținerea condițiilor sanitare.

Ministerul Sănătății precizează că noile reguli sunt necesare după ce, în ultimii ani, în unele zone de agrement au fost depistate depășiri ale parametrilor microbiologici admiși, inclusiv prezența unor microorganisme care pot provoca îmbolnăviri.

În Republica Moldova sunt opt zone pentru scăldat de importanță națională și alte 31 de zone de recreere stabilite de autoritățile locale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Misiune FMI la Chişinău

Un grup de experţi, conduşi de şeful misiunii FMI pentru Republica Moldova, Max Alier, se află în Moldova între 22-30 aprilie, transmite IPN.

Reprezentanţa FMI în Moldova anunţă într-un comunicat de presă că scopul misiunii este de monitorizare post-program, a doua după expirarea valabilităţii în primăvara anului trecut a Programului cu Fondul Monetar Internaţional.

În prima misiune, care a avut loc în ianuarie 2014, experţii nu au ajuns la o înţelegere definitivă privind  semnarea unui nou program de colaborare.

Moldova a pierdut ultima tranşă, în sumă de circa 76 mln dolari, din sprijinul financiar de 574,4 mln dolari acordat de către Fondul Monetar pentru realizarea programului, prevăzut pe o perioadă de trei ani. Motivul au fost majorările de salarii şi pensii operate de Guvern. De asemenea, nemulţumirile au fost generate  de unele intervenţii în politica fiscală convenită cu FMI.

1 IANUARIE, 2025