Mai multe persoane implicate în dosarul Metalferos – scoase de sub urmărire, Marcel Darie

Dosarul Metalferos riscă să fie compromis, iar persoanele care ar fi executat scheme ilegale de spălare de bani ar putea scăpa definitiv de răspundere penală. Declarația aparține activistului civic Marcel Darie, care afirmă că mai multe persoane implicate în dosar au fost scoase de sub urmărire, deși prejudiciile ar fi de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Marcel Darie a menționat, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, că întreprinderea de stat Metalferos ar fi fost utilizată timp de mai mulți ani ca instrument de acumulare ilegală a banilor destinați bugetului public. Potrivit lui, resursele ar fi fost direcționate către finanțarea partidelor, cheltuieli personale de lux și alte scopuri ilegale. În context, activistul a pus sub semnul întrebării faptul că dosarul penal ar ajunge în instanță, cu un număr redus de inculpați, iar faptele ar fi fost recalificate, diminuând gravitatea acuzațiilor.

Totodată, activistul civic atrage atenția asupra scoaterii de sub urmărire penală a unor funcționari din structurile de drept, acuzați că ar fi acționat în interesul rețelei coordonate de fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

„După toate probabilitățile, dosarul în care e vizat Vlad Plahotniuc pare să fie o mare farsă și-mi asum această declarație”, a spus Marcel Darie. El a adăugat că nu are sens judecarea exclusivă a liderului rețelei, fără tragerea la răspundere a celor care ar fi pus în aplicare schemele.

Marcel Darie consideră că aceste decizii creează riscul ca executanții să fie exonerați complet, deși ar exista probe și acțiuni documentate încă din 2019. În acest sens, a invocat un recurs, depus de avocatul întreprinderii de stat, care contestă ordonanțele prin care au fost anulate învinuirile.

„Acum se hotărăște soarta acestui dosar, a acestei ordonanțe la Curtea de Apel, pe 21 ianuarie. Eu voi fi cu ochii pe acest dosar”, a subliniat Marcel Darie. Activistul a conchis că lipsa unei finalități clare și scoaterea de sub urmărire penală a unor persoane vizate anterior ridică semne de întrebare privind gestionarea acestui caz și responsabilitatea celor implicați.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Mai multe persoane implicate în dosarul Metalferos – scoase de sub urmărire, Marcel Darie

Dosarul Metalferos riscă să fie compromis, iar persoanele care ar fi executat scheme ilegale de spălare de bani ar putea scăpa definitiv de răspundere penală. Declarația aparține activistului civic Marcel Darie, care afirmă că mai multe persoane implicate în dosar au fost scoase de sub urmărire, deși prejudiciile ar fi de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Marcel Darie a menționat, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, că întreprinderea de stat Metalferos ar fi fost utilizată timp de mai mulți ani ca instrument de acumulare ilegală a banilor destinați bugetului public. Potrivit lui, resursele ar fi fost direcționate către finanțarea partidelor, cheltuieli personale de lux și alte scopuri ilegale. În context, activistul a pus sub semnul întrebării faptul că dosarul penal ar ajunge în instanță, cu un număr redus de inculpați, iar faptele ar fi fost recalificate, diminuând gravitatea acuzațiilor.

Totodată, activistul civic atrage atenția asupra scoaterii de sub urmărire penală a unor funcționari din structurile de drept, acuzați că ar fi acționat în interesul rețelei coordonate de fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

„După toate probabilitățile, dosarul în care e vizat Vlad Plahotniuc pare să fie o mare farsă și-mi asum această declarație”, a spus Marcel Darie. El a adăugat că nu are sens judecarea exclusivă a liderului rețelei, fără tragerea la răspundere a celor care ar fi pus în aplicare schemele.

Marcel Darie consideră că aceste decizii creează riscul ca executanții să fie exonerați complet, deși ar exista probe și acțiuni documentate încă din 2019. În acest sens, a invocat un recurs, depus de avocatul întreprinderii de stat, care contestă ordonanțele prin care au fost anulate învinuirile.

„Acum se hotărăște soarta acestui dosar, a acestei ordonanțe la Curtea de Apel, pe 21 ianuarie. Eu voi fi cu ochii pe acest dosar”, a subliniat Marcel Darie. Activistul a conchis că lipsa unei finalități clare și scoaterea de sub urmărire penală a unor persoane vizate anterior ridică semne de întrebare privind gestionarea acestui caz și responsabilitatea celor implicați.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025