Lista medicamentelor compensate se extinde

Guvernul va aloca suplimentar pentru completarea listei de medicamente compensate 135 de milioane de lei. Numărul de medicamente compensate se va majora de la 90  de denumiri la circa 200. Joi, 14 mai, prim-ministrul Chiril Gaburici a convocat  o şedinţă de lucru cu reprezentanţii companiilor farmaceutice şi managerii depozitelor de medicamente din ţară, transmite IPN.

Serviciul de presă al Guvernului anunţă că s-a convenit asupra necesităţii asigurării unui cadru transparent la formarea listei de medicamente din această categorie. Discuţiile au vizat şi problema revizuirii politicilor de formare a preţurilor la medicamente pe piaţa autohtonă. Premierul a menţionat că preţurile în Moldova depăşesc, în unele cazuri, cu 50% preţurile la produsele identice în statele europene.

Cât priveşte Legea despre achiziţiile publice, reprezentanţii sectorului farmaceutic consideră că pe piaţa medicamentului este deosebit de important să se ia în considerare nu doar criteriul preţului, ci şi cel al calităţii.

În cadrul şedinţei, s-a mai discutat despre posibilitatea diminuării adaosului comercial la medicamente, care în Moldova este de 14,9%, fiind mai mare decât media în multe alte ţări europene, unde plafonul variază între 4 şi 8%.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei organizează campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Lista medicamentelor compensate se extinde

Guvernul va aloca suplimentar pentru completarea listei de medicamente compensate 135 de milioane de lei. Numărul de medicamente compensate se va majora de la 90  de denumiri la circa 200. Joi, 14 mai, prim-ministrul Chiril Gaburici a convocat  o şedinţă de lucru cu reprezentanţii companiilor farmaceutice şi managerii depozitelor de medicamente din ţară, transmite IPN.

Serviciul de presă al Guvernului anunţă că s-a convenit asupra necesităţii asigurării unui cadru transparent la formarea listei de medicamente din această categorie. Discuţiile au vizat şi problema revizuirii politicilor de formare a preţurilor la medicamente pe piaţa autohtonă. Premierul a menţionat că preţurile în Moldova depăşesc, în unele cazuri, cu 50% preţurile la produsele identice în statele europene.

Cât priveşte Legea despre achiziţiile publice, reprezentanţii sectorului farmaceutic consideră că pe piaţa medicamentului este deosebit de important să se ia în considerare nu doar criteriul preţului, ci şi cel al calităţii.

În cadrul şedinţei, s-a mai discutat despre posibilitatea diminuării adaosului comercial la medicamente, care în Moldova este de 14,9%, fiind mai mare decât media în multe alte ţări europene, unde plafonul variază între 4 şi 8%.

Un nou tronson al Șoselei Muncești a intrat în proces de reabilitare. Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi, etapă care precede modernizarea integrală a suprafeței asfaltice, transmite IPN.

Pe acest tronson, cu o suprafață de aproximativ 23 de mii de metri pătrați, urmează să fie aplicate două straturi de beton asfaltic, să fie reabilitate canalele de scurgere a apelor pluviale și amenajate acostamentele cu piatră spartă.

În paralel, pe sectorul dintre strada Arca Moldovei și bulevardul Iuri Gagarin, lucrările de reabilitare prin tehnologia Slurry Seal se apropie de final. În această perioadă este aplicat al doilea strat, cel de uzură, care are rolul de a proteja carosabilul și de a-i prelungi durata de exploatare.

Potrivit municipalității, după finalizarea lucrărilor, Șoseaua Muncești va avea un carosabil modernizat, cu condiții mai bune de circulație și un nivel sporit de siguranță pentru participanții la trafic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025