Lichidatorii de la Cernobîl pot aplica pentru locuințe sociale în Chișinău

Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și familiile acestora pot depune, începând de astăzi, cereri pentru obținerea unei locuințe în blocul locativ de pe strada Alba Iulia, 91/3 din Chișinău. De asemenea, pot aplica pentru locuințe sociale și colaboratorii subdiviziunilor de risc deosebit, transmite IPN.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale informează că dosarele pot fi depuse personal sau prin reprezentant legal la secretariatul comisiei de transmitere a locuințelor, sediul Ministerului. În cazul în care documentația este incompletă, solicitantul are la dispoziție 10 zile pentru a prezenta actele necesare.

Locuințele urmează să fie transmise în proprietate privată, indiferent de localitatea unde persoanele eligibile au domiciliul sau reședința. MMPS precizează că a simplificat condițiile de obținere a unei locuințe, extinzând lista beneficiarilor și introducând noi criterii de eligibilitate. Printre acestea se numără acceptarea unor bunuri obținute prin moștenire sau a cotelor mici de proprietate, precum și posibilitatea de a aplica pentru cei care dețin locuințe ce nu corespund normelor tehnice și sanitare.

Dosarele pentru acordarea locuințelor din blocul locativ din strada Alba Iulia, 91/3 pot fi depuse până pe 31 octombrie.

Rezultatele cercetărilor arheologice desfășurate în ultimii ani în Chișinău sunt prezentate într-o expoziție vernisată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Vizitatorii pot vedea vestigii, documente de cercetare, fotografii și reconstituiri istorice care ilustrează evoluția capitalei, transmite IPN.

Expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” valorifică cercetările realizate cu sprijinul financiar al Primăriei Chișinău. Investigațiile au fost efectuate de echipa de arheologi a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, coordonată de profesorul Sergiu Musteață, în cadrul unui proiect gestionat de Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare.

Cercetările au vizat mai multe zone cu valoare istorică din capitală, printre care apropierea fostei case a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, zona Pieței Vechi, Turnul de Apă și mai multe lăcașuri de cult din centrul istoric și cartierul Visterniceni. Totodată, arheologii au investigat un tumul din sectorul Botanica și o așezare din perioada Hallstattului timpuriu.

În urma investigațiilor au fost elaborate Repertoriul și harta arheologică a municipiului Chișinău, iar baza de date a cadastrului arheologic municipal a fost completată cu noi informații.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 30 noiembrie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Lichidatorii de la Cernobîl pot aplica pentru locuințe sociale în Chișinău

Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și familiile acestora pot depune, începând de astăzi, cereri pentru obținerea unei locuințe în blocul locativ de pe strada Alba Iulia, 91/3 din Chișinău. De asemenea, pot aplica pentru locuințe sociale și colaboratorii subdiviziunilor de risc deosebit, transmite IPN.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale informează că dosarele pot fi depuse personal sau prin reprezentant legal la secretariatul comisiei de transmitere a locuințelor, sediul Ministerului. În cazul în care documentația este incompletă, solicitantul are la dispoziție 10 zile pentru a prezenta actele necesare.

Locuințele urmează să fie transmise în proprietate privată, indiferent de localitatea unde persoanele eligibile au domiciliul sau reședința. MMPS precizează că a simplificat condițiile de obținere a unei locuințe, extinzând lista beneficiarilor și introducând noi criterii de eligibilitate. Printre acestea se numără acceptarea unor bunuri obținute prin moștenire sau a cotelor mici de proprietate, precum și posibilitatea de a aplica pentru cei care dețin locuințe ce nu corespund normelor tehnice și sanitare.

Dosarele pentru acordarea locuințelor din blocul locativ din strada Alba Iulia, 91/3 pot fi depuse până pe 31 octombrie.

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, miercuri valorile diurne vor oscila între +18 și +23 de grade Celsius.

Contactată de IPN, meteorologul Natalia Gherasim a precizat că cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în sudul țării, unde valorile termice vor fi cu 6-8 grade mai mici decât în prezent.

Pentru 22 iulie sunt prognozate ploi pe arii extinse, iar izolat, în special în sudul țării, sunt posibile averse și descărcări electrice. Începând de joi, vremea se va încălzi treptat, iar temperaturile diurne vor oscila între +21 și +26 de grade Celsius. Noaptea, temperaturile se vor menține în limitele de +12 și +18 grade Celsius.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025