„Iubesc Moldova”, pe CD

Campania socială „Iubesc Moldova”, lansată de către candidatul PCRM, Igor Dodon, a ajuns la o altă etapă. Marţi, 17 mai, a fost prezentat CD-ul „Iubesc Moldova”, cu creaţii ale interpreţilor autohtoni. Pe CD sunt 17 piese. Printre acestea, piese ale formaţiilor „Lume” şi „Millenium”, ale interpreţilor Igor Ciuciuc, Valeriu Cornea, Nelu Stratan etc., transmite Info-Prim Neo.

Autorii proiectului, dar şi alţi participanţi la campanie, au reiterat că „Iubesc Moldova” nu este un proiect electoral, ci unul social, care are drept scop promovarea dragostei faţă de valorile culturale ale Moldovei.

„Aici nu sunt candidat la funcţia de primar, sunt un simplu cetăţean al Republicii Moldova, care îşi iubeşte Chişinăul şi ţara. Campania „Iubesc Moldova” nu are tangenţe cu cea electorală. Nici pe departe aceasta nu este ultima etapă a campaniei naţionale „Iubesc Moldova”. Mă bucură faptul că tot mai multă lume, persoane publice, se asociază cu această campanie. Eu personal văd că este necesitatea din partea societăţii ca această campanie să fie promovată şi după 5 iunie sau 19 iunie. Indiferent de dată, această campanie socială trebuie să aibă continuitate”, a declarat Igor Dodon. Potrivit lui Dodon, lansarea CD-ului a fost posibilă datorită contribuţiilor unor agenţi economici şi simpli cetăţeni.

„Cu mare drag am plasat 2 piese pe această compilaţie. Demult păstrez în inimă durerea pentru artiştii noştri, care sunt insuficienţi promovaţi. Mă deranjează faptul că pe scenele oraşului rar întâlnim artişti autohtoni, adesea ne vin oaspeţi şi nu chiar de cea mai bună calitate. Piesele de pe CD-ul dat nu doar că promovează dragostea faţă de Moldova, ci şi creaţiile autohtone. Trebuie să lăsăm într-o parte unele adieri politice, dar cu astfel de saluturi muzicale să ne plasăm bine în văzul şi în inimile oamenilor ”, a menţionat producătorul trupei „Millenium”, Vlad Gorgos.

Campania socială „Iubesc Moldova”, lansată pe 7 aprilie, va continua cu alte acţiuni care, potrivit autorilor, vor avea drept scop sensibilizarea cetăţenilor Moldovei ca să-şi păstreze valorile, cultura naţională şi să-şi iubească ţara, contribuind la dezvoltarea ei.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

„Iubesc Moldova”, pe CD

Campania socială „Iubesc Moldova”, lansată de către candidatul PCRM, Igor Dodon, a ajuns la o altă etapă. Marţi, 17 mai, a fost prezentat CD-ul „Iubesc Moldova”, cu creaţii ale interpreţilor autohtoni. Pe CD sunt 17 piese. Printre acestea, piese ale formaţiilor „Lume” şi „Millenium”, ale interpreţilor Igor Ciuciuc, Valeriu Cornea, Nelu Stratan etc., transmite Info-Prim Neo.

Autorii proiectului, dar şi alţi participanţi la campanie, au reiterat că „Iubesc Moldova” nu este un proiect electoral, ci unul social, care are drept scop promovarea dragostei faţă de valorile culturale ale Moldovei.

„Aici nu sunt candidat la funcţia de primar, sunt un simplu cetăţean al Republicii Moldova, care îşi iubeşte Chişinăul şi ţara. Campania „Iubesc Moldova” nu are tangenţe cu cea electorală. Nici pe departe aceasta nu este ultima etapă a campaniei naţionale „Iubesc Moldova”. Mă bucură faptul că tot mai multă lume, persoane publice, se asociază cu această campanie. Eu personal văd că este necesitatea din partea societăţii ca această campanie să fie promovată şi după 5 iunie sau 19 iunie. Indiferent de dată, această campanie socială trebuie să aibă continuitate”, a declarat Igor Dodon. Potrivit lui Dodon, lansarea CD-ului a fost posibilă datorită contribuţiilor unor agenţi economici şi simpli cetăţeni.

„Cu mare drag am plasat 2 piese pe această compilaţie. Demult păstrez în inimă durerea pentru artiştii noştri, care sunt insuficienţi promovaţi. Mă deranjează faptul că pe scenele oraşului rar întâlnim artişti autohtoni, adesea ne vin oaspeţi şi nu chiar de cea mai bună calitate. Piesele de pe CD-ul dat nu doar că promovează dragostea faţă de Moldova, ci şi creaţiile autohtone. Trebuie să lăsăm într-o parte unele adieri politice, dar cu astfel de saluturi muzicale să ne plasăm bine în văzul şi în inimile oamenilor ”, a menţionat producătorul trupei „Millenium”, Vlad Gorgos.

Campania socială „Iubesc Moldova”, lansată pe 7 aprilie, va continua cu alte acţiuni care, potrivit autorilor, vor avea drept scop sensibilizarea cetăţenilor Moldovei ca să-şi păstreze valorile, cultura naţională şi să-şi iubească ţara, contribuind la dezvoltarea ei.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025