Irina Vlah către ambasadori: Se creează un precedent care compromite democrația moldovenească

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, s-a adresat corpului diplomatic acreditat la Chișinău, precum și observatorilor locali și internaționali care monitorizează alegerile parlamentare din Republica Moldova, în contextul solicitării Ministerului Justiției de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de un an –  cerere formulată în baza unor „suspiciuni rezonabile” ale Comisiei Electorale Centrale privind finanțarea ilegală a partidului. Fosta bașcană a Găgăuziei acuză „un nou abuz al puterii” în raport cu formațiunea pe care o conduce, transmite IPN.

„Acest minister, fără a aștepta decizia instanței de judecată asupra cererii noastre de contestare a deciziei CEC, s-a adresat Curții de Apel Chișinău cu solicitarea de a ne suspenda activitatea. Logica spune că Ministerul Justiției ar fi trebuit să aștepte cel puțin decizia instanței, dacă nu chiar rezultatele controlului financiar inițiat de CEC. Faptul că nu a făcut-o este o dovadă clară că se execută o comandă politică împotriva noastră. Atât în cazul deciziei CEC, cât și în cazul demersului Ministerului Justiției, avem de-a face cu o gravă încălcare a principiului prezumției nevinovăției”, se arată în scrisoarea semnată de Vlah.

Potrivit fostei bașcane, prin acțiunile care vizează Partidul „Inima Moldovei” se creează „un precedent care compromite democrația moldovenească”. Politiciana solicită ambasadorilor și observatorilor să monitorizeze cu maximă atenție acest caz și să se implice, în limita competențelor pe care le dețin.

Ministerul Justiției a anunțat vineri, 19 septembrie, că a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului „Inima Moldovei”, prin care solicită suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni, inclusiv până la examinarea cauzei în fond.

La alegerile din 28 septembrie, Partidul „Inima Moldovei” participă în componența Blocului Electoral Patriotic, alături de Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Partidul pentru Viitorul Moldovei.

Starea de urgență în economie din regiunea transnistreană a fost prelungită cu încă 30 de zile. Așa-zisul soviet suprem de la Tiraspol a aprobat „decretul” emis de liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, privind menținerea măsurii, transmite IPN.

Potrivit administrației de la Tiraspol, instituirea regimului special este determinată de scăderea productivității și de agravarea situației economice din regiune.

Starea de urgență în economie pe malul stâng al Nistrului a fost introdusă pentru prima dată în decembrie 2024. După expirarea acesteia, regimul a fost instituit din nou pe 18 decembrie 2025 și este prelungit ulterior la fiecare 30 de zile.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Irina Vlah către ambasadori: Se creează un precedent care compromite democrația moldovenească

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, s-a adresat corpului diplomatic acreditat la Chișinău, precum și observatorilor locali și internaționali care monitorizează alegerile parlamentare din Republica Moldova, în contextul solicitării Ministerului Justiției de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de un an –  cerere formulată în baza unor „suspiciuni rezonabile” ale Comisiei Electorale Centrale privind finanțarea ilegală a partidului. Fosta bașcană a Găgăuziei acuză „un nou abuz al puterii” în raport cu formațiunea pe care o conduce, transmite IPN.

„Acest minister, fără a aștepta decizia instanței de judecată asupra cererii noastre de contestare a deciziei CEC, s-a adresat Curții de Apel Chișinău cu solicitarea de a ne suspenda activitatea. Logica spune că Ministerul Justiției ar fi trebuit să aștepte cel puțin decizia instanței, dacă nu chiar rezultatele controlului financiar inițiat de CEC. Faptul că nu a făcut-o este o dovadă clară că se execută o comandă politică împotriva noastră. Atât în cazul deciziei CEC, cât și în cazul demersului Ministerului Justiției, avem de-a face cu o gravă încălcare a principiului prezumției nevinovăției”, se arată în scrisoarea semnată de Vlah.

Potrivit fostei bașcane, prin acțiunile care vizează Partidul „Inima Moldovei” se creează „un precedent care compromite democrația moldovenească”. Politiciana solicită ambasadorilor și observatorilor să monitorizeze cu maximă atenție acest caz și să se implice, în limita competențelor pe care le dețin.

Ministerul Justiției a anunțat vineri, 19 septembrie, că a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului „Inima Moldovei”, prin care solicită suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni, inclusiv până la examinarea cauzei în fond.

La alegerile din 28 septembrie, Partidul „Inima Moldovei” participă în componența Blocului Electoral Patriotic, alături de Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Partidul pentru Viitorul Moldovei.

Cinci persoane au fost reținute în timp ce comercializau ilegal alcool etilic introdus prin contrabandă din regiunea transnistreană. Cazul a fost documentat la marginea satului Hagimus, raionul Căușeni, unde oamenii legii au depistat o cantitate de cinci tone de alcool, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, întreaga cantitate de alcool a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizelor de specialitate. În cadrul operațiunii au fost indisponibilizate și trei mijloace de transport care ar fi fost utilizate pentru transportarea mărfii, precum și alte bunuri relevante pentru cauza penală.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea altor persoane implicate și documentarea întregului lanț de aprovizionare și distribuție ilegală a alcoolului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025