Indiferenţa susţine violenţa

Autorii celor mai reprezentative 50 de lucrări depuse la concursul „Indiferenţa susţine violenţa” au fost premiaţi cu diplome, cărţi şi dulciuri. La concurs au participat peste 600 de elevi din ţară, transmite Info-Prim Neo.

Ceremonia de premiere a învingătorilor, la fel ca şi concursul, sunt parte a campaniei mondiale „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen”. Elevii au concurat în două secţiuni: desen şi creaţie literară.

Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, a rămas impresionată de lucrările elevilor. „Ne-a fost foarte greu să le selectăm pe cele mai relevante desene şi eseuri. O zi întreagă am stat cu juriul şi cu un grup de copii care şi-au expus părerile în privinţa lucrărilor. Mă bucur că la acest concurs au participat şi băieţi, mult mai mulţi decât în alţi ani. Aceasta este un semn că violenţa, încet-încet, se retrage din rândul copiilor”, a declarat viceministrul educaţiei.

Specialistul principal în educaţie al ministerului, Eugenia Parlicov, a comunicat că membrilor juriului le era greu să stabilească unde se sfârşeşte imaginaţia copilului şi începe un caz de violenţă real descris. „Ne simţeam incapabili să acţionăm în unele cazuri în care credeam că e un caz penal deja. Nu ştiam cum să ne dăm seama dacă a fost aşa ceva în realitate. La unele eseuri, citindu-le noaptea, începeam să plâng. Foarte emoţionante lucrări”, a menţionat Eugenia Parlicov.

Una dintre învingători, Ana Trofim din Chişinău, a prezentat la concurs un desen prin care a vrut să spună că indiferenţa este mai grea decât violenţa. „Am desenat o balanţă, pe un taler am reprezentat violenţa, iar pe altul indiferenţa, în desenul meu indiferenţa trage mai mult la cântar”, a spus Ana Trofim.

Ana Baboglo din satul Capceac, raionul Ceadîr-Lunga, a desenat trei copii care plâng lângă mama lor decedată, iar lumea trece pe alături indiferentă. Ea spune că prin acest desen a încercat să-şi exprime sentimentele faţă de indiferenţa oamenilor. Olga Mocanu, din aceeaşi localitate, spune că în eseul său a încercat să descrie violenţa care ne înconjoară. Oamenii pot să vadă un caz de violenţă şi să treacă indiferenţi pe alături, a remarcat eleva.

În cadrul campaniei a fost organizată şi o expoziţie în memoria persoanelor decedate în urma acţiunilor de violenţă – „Martorii tăcuţi”. Expoziţia reprezenta figuri de persoane care stau cu mâinile încrucişate, simbolizând indiferenţă. Fiecare figură avea pe ea prezentat un caz de violenţă soldat cu moarte. Organizatorii campaniei purtau în piept o panglică albă, semn de solidarizare cu victimele violenţei.

Campania mondială „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen” a fost iniţiată din 1991, acum la aceasta s-au alăturat 164 de state care organizează diferită evenimente cu această tematică în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. În Moldova, această campanie se desfăşoară deja al 9-a an consecutiv, iar concursul „Indiferenţa susţine violenţa” e la a 4-a ediţie.

Ministerul Sănătății a dispus un control la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în urma informațiilor apărute în presă privind presupuse nereguli în activitatea instituției. Este vorba despre posibile scheme în procesul de evaluare a dispozitivelor medicale, precum și despre acuzații de concurență neloială și lobby în favoarea unor agenți economici, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Sănătății, instituția tratează cu „maximă seriozitate” sesizările care vizează siguranța pacienților și integritatea instituțiilor din subordine. Astfel, autoritățile vor verifica procesul de înregistrare a dispozitivelor medicale, a contractelor cu experții externi și a semnalelor privind calitatea unor produse utilizate în spitale. Totodată, vor fi verificate circumstanțele în care AMDM a renunțat la calea de atac într-un dosar ce viza două tipuri de catetere a căror utilizare a fost interzisă în anul 2024.

Ministerul a anunțat și o evaluare de urgență a semnalelor privind calitatea cateterelor intravenoase utilizate în instituțiile medicale pediatrice din municipiul Chișinău. Unitățile medicale vizate vor trebui să prezinte sesizările și rapoartele existente, iar autoritățile vor preleva probe și vor identifica un laborator acreditat pentru testarea acestora. În paralel, vor fi analizate declarațiile de conflict de interese și de confidențialitate ale specialiștilor implicați în evaluarea dispozitivelor medicale, inclusiv ale celor care activează concomitent în alte instituții din sistemul de sănătate.

Ministerul precizează că rezultatele verificărilor vor fi făcute publice. Dacă vor fi identificate nereguli, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege, iar informațiile care țin de competența organelor de drept sau a autorităților din domeniul integrității vor fi transmise acestora.

De asemenea, instituția solicită personalului medical să raporteze, prin sistemul național de vigilență, orice caz în care sunt identificate dispozitive medicale cu posibile deficiențe de calitate. În cazul confirmării neconformităților, autoritățile spun că pot dispune restricționarea sau retragerea produselor de pe piață.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Indiferenţa susţine violenţa

Autorii celor mai reprezentative 50 de lucrări depuse la concursul „Indiferenţa susţine violenţa” au fost premiaţi cu diplome, cărţi şi dulciuri. La concurs au participat peste 600 de elevi din ţară, transmite Info-Prim Neo.

Ceremonia de premiere a învingătorilor, la fel ca şi concursul, sunt parte a campaniei mondiale „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen”. Elevii au concurat în două secţiuni: desen şi creaţie literară.

Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, a rămas impresionată de lucrările elevilor. „Ne-a fost foarte greu să le selectăm pe cele mai relevante desene şi eseuri. O zi întreagă am stat cu juriul şi cu un grup de copii care şi-au expus părerile în privinţa lucrărilor. Mă bucur că la acest concurs au participat şi băieţi, mult mai mulţi decât în alţi ani. Aceasta este un semn că violenţa, încet-încet, se retrage din rândul copiilor”, a declarat viceministrul educaţiei.

Specialistul principal în educaţie al ministerului, Eugenia Parlicov, a comunicat că membrilor juriului le era greu să stabilească unde se sfârşeşte imaginaţia copilului şi începe un caz de violenţă real descris. „Ne simţeam incapabili să acţionăm în unele cazuri în care credeam că e un caz penal deja. Nu ştiam cum să ne dăm seama dacă a fost aşa ceva în realitate. La unele eseuri, citindu-le noaptea, începeam să plâng. Foarte emoţionante lucrări”, a menţionat Eugenia Parlicov.

Una dintre învingători, Ana Trofim din Chişinău, a prezentat la concurs un desen prin care a vrut să spună că indiferenţa este mai grea decât violenţa. „Am desenat o balanţă, pe un taler am reprezentat violenţa, iar pe altul indiferenţa, în desenul meu indiferenţa trage mai mult la cântar”, a spus Ana Trofim.

Ana Baboglo din satul Capceac, raionul Ceadîr-Lunga, a desenat trei copii care plâng lângă mama lor decedată, iar lumea trece pe alături indiferentă. Ea spune că prin acest desen a încercat să-şi exprime sentimentele faţă de indiferenţa oamenilor. Olga Mocanu, din aceeaşi localitate, spune că în eseul său a încercat să descrie violenţa care ne înconjoară. Oamenii pot să vadă un caz de violenţă şi să treacă indiferenţi pe alături, a remarcat eleva.

În cadrul campaniei a fost organizată şi o expoziţie în memoria persoanelor decedate în urma acţiunilor de violenţă – „Martorii tăcuţi”. Expoziţia reprezenta figuri de persoane care stau cu mâinile încrucişate, simbolizând indiferenţă. Fiecare figură avea pe ea prezentat un caz de violenţă soldat cu moarte. Organizatorii campaniei purtau în piept o panglică albă, semn de solidarizare cu victimele violenţei.

Campania mondială „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen” a fost iniţiată din 1991, acum la aceasta s-au alăturat 164 de state care organizează diferită evenimente cu această tematică în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. În Moldova, această campanie se desfăşoară deja al 9-a an consecutiv, iar concursul „Indiferenţa susţine violenţa” e la a 4-a ediţie.

Localitățile din Moldova vor fi obligate să-și modernizeze sistemele de colectare și epurare a apelor uzate. Potrivit unui proiect lansat în consultări publice, până în 2044, localitățile cu peste 2 mii de locuitori vor trebui să dispună de astfel de sisteme, iar cele cu 1 000-2 000 de locuitori – până în 2055. Totodată, stațiile de epurare care nu corespund standardelor vor fi modernizate prin proiecte de investiții, transmite IPN.

Regulile pentru gestionarea apelor uzate se regăsesc într-un proiect de modificare a Regulamentului privind cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemele de canalizare sau în emisare. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și de Ministerul Mediului.

Proiectul introduce și principiul prin care producătorii și importatorii de produse ce generează micropoluanti ar urma să contribuie financiar la costurile tratării apelor uzate. Valoarea contribuțiilor va fi stabilită în funcție de cantitatea și nivelul de toxicitate al produselor, pentru a încuraja responsabilitatea economică și reducerea poluării încă de la sursă. Totodată, evacuarea apelor uzate provenite de la agenți economici în sistemele de canalizare ar fi permisă doar după consultarea operatorilor stațiilor de tratare și monitorizarea regulată a substanțelor poluante, pentru identificarea și reducerea surselor de poluare.

Proiectul este propus în contextul problemelor majore cu care se confruntă sectorul de gestionare a apelor uzate din Republica Moldova, printre care: infrastructura învechită, capacitățile tehnice limitate și acoperirea redusă a sistemelor de canalizare. Autoritățile susțin că este necesară actualizarea cadrului normativ pentru alinierea la cerințele Directivei UE privind epurarea apelor uzate urbane.

Mai puțin de 10% dintre localitățile din țară dispun de sisteme publice de canalizare. Cele mai multe conexiuni sunt concentrate în municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia, în timp ce regiunile de nord și sud înregistrează un nivel mult mai redus de acoperire. În raioane precum Briceni, Ocnița, Soroca, Rezina, Cantemir, Basarabeasca și Vulcănești nu există deloc sisteme centralizate de canalizare, ceea ce duce la deversări necontrolate și poluare difuză.

În anul 2024, volumul total al apelor uzate deversate în Republica Moldova a fost estimat la 71,4 milioane de metri cubi. Cea mai mare parte a acestora, 68,1 milioane de metri cubi (95,4%), provine din localități urbane, iar 3,3 milioane de metri cubi (4,6%) din zone rurale. Potrivit datelor, aproximativ 63% din volumul total al apelor uzate generate la nivel național nu ajunge în instalații autorizate pentru colectare și tratare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025