Ziua Mondială a Sănătăţii consemnată la 7 aprilie

Desfăşurată sub genericul “Activăm împreună pentru sănătate”, Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată pe 7 aprilie, este consacrată în anul curent activităţii lucrătorilor medical. Astăzi, mii de instituţii medicale din lume vor organiza şi desfăşura activităţi pentru a atrage atenţia la criza globală de cadre medicale, a menţiona meritul şi valoarea activităţii lucrătorilor medicali în menţinerea şi fortificarea sănătăţii populaţiei. În pofida faptului că în R.Moldova, există bună o bază de pregătire a cadrelor medicale, instituţiile de profil se confruntă cu lipsa acestora. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, nivelul de asigurare a populaţiei cu medici s-a micşorat de la 36,3 la 10 mii locuitori în anul 1998 până la 29,5 în 2005. Pe parcursul anilor 2002-2005, în sistemul sănătăţii şi protecţiei sociale se înregistrează o tendinţă de reducere a numărului de medici, de la 11224 până la 10616. În unele raioane, cum ar fi Cantemir, Rezina, Cimişlia, Făleşti şi Căuşeni, numărul medicilor este de 50- 66% din necesar. În special, se atestă insuficienţă în asigurarea cu specialişti în medicina de familie, medicina de urgenţă, medicina de laborator, anesteziologie-reanimatologie, patomorfologie, în special pentru localităţile rurale. Vârsta medie a medicilor funcţionali se apropie în Republica Moldova de 50 ani, ceea ce denotă încadrarea insuficientă a tinerilor specialişti, mai cu seamă în serviciile din sectorul medical primar. Din cei 639 absolvenţi ai colegiilor de medicină au fost angajaţi conform repartizării 480 persoane. Pe parcursul anului 2005 Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a repartizat pentru plasare în câmpul muncii în instituţiile medico-sanitare în total 311 medici. Salariul mediu al medicilor a crescut până la 1395,07 lei în anul 2005 faţă de 765,08 lei în anul 2003, al asistentelor medicale – 865,12 lei faţă de 483,22 lei. Cu toate acestea, salariul mediu al medicilor din Republica Moldova este mai mic decât media pe republică şi esenţial mai modest decât în ţările învecinate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.