Zi de doliu național pe 5 noiembrie, în memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu

Funeraliile artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu vor avea loc vineri, 5 noiembrie, zi în care în Republica Moldova va fi doliu național în toată țara. Un decret în acest sens a fost  semnat astăzi de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Doliul național este instituit în semn de recunoaștere a meritelor celebrei pictorițe Valentina Rusu-Ciobanu, care va fi comemorată pentru promovarea valorilor culturale naționale și universale.

În conformitate cu decretul prezidențial, în ziua de vineri, 5 noiembrie, în toate localitățile republicii drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu prin păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 5 noiembrie, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.



Valentina Rusu-Ciobanu, născută la 28 octombrie 1920, în Chișinău, este laureata Premiului de Stat al RSSM (1974), Maestru Emerit în Artă din RSSM (1980), Artistă a Poporului (1985). În 1996, a fost distinsă cu „Ordinul Republicii”, iar în 1998 a obținut Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru întreaga activitate. În 2009 i s-a decernat medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei, iar în anul 2010 i se conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Chișinău. În 2020, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C - „Artele plastice“, acordat de președintele României, Klaus Iohannis. A avut numeroase expoziții în țară și peste hotare: în România, Bulgaria, Polonia, Canada, Siria, Irak, Franța. Lucrările ei au fost expuse la Muzeul Național de Artă al Moldovei, care păstrează în fondurile sale o colecție importantă a picturilor Valentinei Rusu-Ciobanu, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Picturile sale se regăsesc în galeriile de artă din multe țări.

Artista s-a stins din viață pe 1 noiembrie, la vârsta de 101 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.