Vulpoiul democrat și vulpoiul socialist, experții IPN

Dezbaterile din 11 iulie 2018, din cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, au pus în evidență un șir de probleme legate de suspendarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Principala concluzie a experților, printre care și unul dintre cei mai respectați experți economici, deputatul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – Vladimir Golovatiuc, este că: „Bugetul nu va simți lipsa asistenței macrofinanciare europene, dar este cinism curat să se spună că țara nu va avea de suferit și că economia este în creștere”.

Concluzia economistului socialist, Vladimir Golovatiuc, evidențiază două aspecte ale problemei suspendării asistenței macrofinanciare. Primul aspect, referitor la executarea bugetului pentru anul curent, nu-i trezește îngrijorări. Însă cel de al doilea aspect, referitor la eventualul impact al deteriorării relațiilor dintre Republica Moldova și UE, îi trezește îngrijorări mari. Și e clar de ce anume: doar cu suportul macrofinanciar bugetul ar fi putut crește cu două miliarde lei, iar acești bani sunt necesari acum Republicii Moldova, pentru că „acești bani sunt necesari pentru sfera socială, pentru proiectele de infrastructură. Noi rămânem în urmă în ceea ce privește pregătirea platformelor de producere”.

Deputatul Golovatiuc dă dovadă de abilități tactice, atunci când privește în viitorul imediat. Doar în decembrie urmează să aibă loc alegerile parlamentare, la care PSRM are prima șansă, ba chiar poate unica șansa să obțină majoritatea simplă și să preia guvernarea în Republica Moldova. Ultimele sondaje de opinie confirmă rolul dominant al PSRM pe scena politică din Republica Moldova, iar alegerile într-un singur tur în circumscripțiile uninominale pot doar amplifica anvergura eventualului succes electoral. În astfel de circumstanțe, simpla executarea a bugetului de către guvernarea Partidului Democrat din Moldova (PDM) este insuficientă pentru un eventual minim confort al PSRM-ului, care va avea, probabil nevoie măcar de o mică pernă de oxigen după preluarea guvernării. Ar fi chiar foarte necesară pregătirea platformelor de producere din banii asistenței macrofinanciare.

Situația de fapt, se complică și mai mult, fiindcă PDM pare să nu aibă noimă la lansarea concomitentă a tot felul de proiecte. Unele chiar foarte necesare, dar mult prea întârziate, iar altele pompoase și populiste. Doar ajunul alegerilor e timpul pomenilor electorale, referitoare la majorări de salarii pentru diferite categorii de funcționari și bugetari. Acest proces a și fost declanșat de către guvernanții pentru care cramponarea de puterea e mai importantă decât eventualele consecințe post-electorale. Așa că, atunci când deputatul Golovatiuc atrage atenția asupra reacției nervoase a guvernanților la suspendarea asistenții macrofinanciare din partea UE, el nu poate ascunde reacția la fel de nervoasă a conducerii PSRM. Dovezi în acest sens sunt destule.

Am văzut, pe de o parte, că șeful statului, Igor Dodon, în calitatea sa de lider informal al socialiștilor se angajase să arunce vreascuri în disputa cu impact negativ asupra asistenței macrofinanciare dintre pro-europenii declarați, PDM-iști, de la guvernare și pro-europenii anti-oligarhici. Iar pe de altă parte, șeful statului a strălucit prin manifestarea unei gândiri strategice, de lungă durată, atunci când anunța, la 29 iunie a.c., participanții Forumului Crans Montana despre eforturile domniei sale în vederea elaborării unui „plan strategic al reformelor în așa fel, încât atunci când se va pune în dezbatere subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, țara să fie pregătită din toate punctele de vedere”.

Dacă, potrivit deputatului socialist, criza de nervi îi transformă pe democrați în niște cinici incurabili, atunci în ce se transformă socialiștii? Oare comportamentul de care dau dovadă socialiștii nu este unul de giruetă? Una le spun alegătorilor, care urmează să-i voteze, despre anularea Acordului de Asociere cu UE și integrarea eurasiatică, și cu totul altceva partenerilor externi? Asta în situația când nu contenesc să-i acuze pe partenerii de dezvoltare de duble standarde! De fapt, se pare că avem pe scena politică doi actori la fel de nervoși și de cinici, care doar interpretează în mod diferit rolul vulpoiului din fabula Vulpea și strugurii. Vulpoiul democrat afirmă că nu are nevoie de strugurii europeni, are destui de ai săi. În același timp, vulpoiul socialist afirmă că deși niciodată nu a jinduit struguri europeni, totuși nu s-ar da înlături să se înfrupte din ei.  

Experții IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.