Patru proiecte care se referă la sistemul de pensii, printre care şi un proiect al PCRM, au fost incluse cu vot unanim pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, 22 martie, a Parlamentului. Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că este un semnal că partidele fostei AIE se pregătesc de campania electorală, transmite IPN.
„Suntem impresionaţi că se discută aceste patru proiecte. Aceasta spune despre faptul că cei din fosta alianţă se pregătesc de alegerile anticipate şi doresc să facă fericit poporul Republicii Moldova măcar acum”, a spus Vladimir Voronin.
Preşedintele legislativului, Marian Lupu, a precizat că aceste proiecte au fost consultate cu toate fracţiunile parlamentare şi s-a ajuns la concluzia că trebuie să fie puse pe ordinea de zi. „Aceste proiecte ating interesul a 600 de mii de moldoveni”, a subliniat Marian Lupu.
Proiectele vor fi examinate la sfârşit de şedinţă şi vor fi comasate în unul.