Vot final: Cerșitul însoțit de simularea unei dizabilități va fi pedepsit contravențional

Deputații au votat în lectură finală modificări la Codul Contravențional. Printre prevederi se numără și includerea pedepsei pentru cerșitul însoțit de simularea unei dizabilități. Mai exact, persoana care va simula o dizabilitate fizică sau psihică apelând la mila publicului va fi sancționată cu amendă de la 6 la 30 de unități convenționale (de la 300 la 1500 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore.

Lucrările de reconstrucție sau reparație, însoțite de zgomot, vor fi interzise în blocurile locative în zilele de duminică. Actualmente acestea sunt interzise pe parcursul săptămânii doar seara și noaptea, de la ora 18.00 până la ora 08.00.

Proiectul de lege propune și ajustarea prevederilor legale în partea ce ține de posibilitatea achitării în jumătate a amenzii contravenționale. Amenda va fi înjumătățită dacă persoana o plătește în cel mult trei zile de la data aducerii la cunoștință a deciziei de aplicare a sancțiunii. Până acum termenul era de 72 de ore.

În condițiile în care în ultimii ani s-au intensificat procesele de degradare a solului fertil, inclusiv din cauza factorului uman, proiectul aprobat prevede completarea legii cu noi sancțiuni. Depozitarea neautorizată pe terenuri cu sol fertil a materialelor de construcție ori deșeuri ale industriei extractive se va pedepsi cu amendă de la 4000 la 7500 de lei aplicată persoanelor fizice și amendă de la 5000 la 15000 de lei pentru persoanele juridice.

Proiectul introduce sancțiuni de până la 240 de unități convenționale pentru discriminarea, blocarea, încetinirea, modificarea, restricționarea sau imixtiunea în traficul internet de către furnizorul de servicii de acces la internet, indiferent de expeditor și destinatar, de conținutul accesat sau distribuit, de aplicațiile sau serviciile utilizate sau furnizate sau de echipamentul terminal folosit de către utilizatorii finali.

Prin același proiect se propune sancționarea circulației pe drumurile publice a vehiculelor care au pe roți sau în caroserie noroi sau materiale de construcție. Sancțiunile sunt pentru cei care nu spală roțile vehiculelor care părăsesc șantierul de construcție. Urmează să fie aplicată amendă de până la 1 200 de lei și trei puncte de penalizare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice – amendă până la 1 500 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.