Vlah către Grosu: demarați organizarea referendumului pentru neutralitate

Irina Vlah, președinta partidului nou creat „Inima Moldovei”, îi propune șefului Legislativului, Igor Grosu, să demareze procedurile necesare organizării unui referendum pe tema neutralităţii, într-o zi cu alegerile parlamentare din anul viitor, transmite IPN.

Într-o scrisoare deschisă, Vlah a explicat că „statutul de neutralitate este periodic pus la îndoială de unii demnitari, care sugerează că Moldova ar trebui să renunţe la neutralitate şi să adere la o alianţă militară, iar asemenea afirmaţii trezesc îngrijorări și oamenii se tem că Moldova poate fi atrasă în scenarii care să submineze pacea”.

Astfel, șefa noii formațiuni îl îndeamnă pe președintele Parlamentului să dea dovadă de maturitate politică. „Sunteţi şi preşedinte al partidului de guvernare şi aveţi numărul necesar de deputaţi nu doar pentru a demara procedura legală de organizare a referendumului, ci şi de a vota data acestuia”, a accentuat Irina Vlah.

Politiciana remarcă economisirea mijloacelor financiare în cazul în care ambele scrutine vor avea loc concomitent.

Irina Vlah însă admite că Igor Grosu i-ar putea respinge propunerea, respectiv îl avertizează că, dacă nu va da curs demersului pentru demararea organizării referendumului, va recurge la alte metode. „Împreună cu colegii, ne rezervăm dreptul de a lua alte decizii, pentru ca voinţa oamenilor să fie implementată”, se arată în scrisoarea deschisă adresată președintelui Parlamentului.

Irina Vlah a candidat independent la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, când s-a desfășurat simultan referendumul constituțional privind integrarea europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.