Vladimir Voronin: Nu participați la alegerile anticonstituționale!

Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, îndeamnă alegătorii să nu participe la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, numindu-le anticonstituționale. Acest fapt ar surveni după trecerea, în anul 2016, la forma de alegere directă, de către întregul popor, a președintelui țării, care, în opinia fostului șef de stat, este anticonstituțională. „Și dacă-i așa, sunt neconstituționale și alegerile prezidențiale, și președintele ales. La fel și ulterioara lui activitate în respectiva calitate”, menționează liderul Partidului Comuniștilor într-o adresare către alegători, citată de IPN.

„La 4 martie, 2016, patru judecători ai Curții Constituționale au săvârșit un act de violență asupra legii fundamentale. Ei au decis să se revină la alegerea directă, de către întregul popor, a președintelui țării. Ei au anulat ca neconstituțională hotărârea din anul 2000 a Parlamentului privind trecerea la forma parlamentară de conducere și de alegere a șefului statului de către Parlament. Atrageți atenție următorului fapt! Asta s-a întâmplat peste 16 ani, pe parcursul cărora nimeni n-a pus la îndoială reforma constituțională din anul 2000, pentru care și-au dat voturile 98 din cei 101 deputați ai Parlamentului”, notează fostul președinte.

Potrivit lui Vladimir Voronin, fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc și „gruparea lui avea atunci nevoie s-i alunge din stradă pe protestatari și să obțină alegerea unui președinte de buzunar. Și Curtea Constituțională a executat ordinul „stăpânului” ascuns al Moldovei”.

Vladimir Voronin a mai spus că cei patru judecători constituționali nu pot anula reforma constituțională din anul 2000. Modificările Constituției pot fi operate pe două căi. Prima – prin votare în Parlament. A doua – prin referendum național.

„Anume în baza acestui fapt, cu patru ani în urmă, noi, comuniștii, am îndemnat cetățenii să boicoteze alegerile prezidențiale. Și anume în baza acestui fapt îndemnăm și acum cetățenii să boicoteze alegerile din 1 noiembrie. De ce procedăm în acest mod? Pentru a readuce Moldova în câmpul constituțional. În afara acestuia, țara noastră nu se poate dezvolta cu succes în nici într-un domeniu”, susține fostul șef de stat.

Vladimir Voronin spune că nu contează care dintre candidați pretinde astăzi la funcția neconstituțională. „Participând la alegerile anticonstituționale, ei sunt complici ai crimei săvârșite împotriva legii fundamentale, iar asta înseamnă – împotriva statului. În cazul dat, nu poate exista o alegere între răul mai mare și răul mai mic”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.