Vladimir Voronin: Autorităţile de la Chişinău sunt hotărâte să asigure un cadru democratic şi transparent pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare din 2009
Autorităţile de la Chişinău sunt hotărâte să asigure un cadru democratic şi transparent pentru desfăşurarea alegerilor parlamentare din anul viitor. Aceasta este răspunsul preşedintelui Vladimir Voronin dat înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externă şi securitatea comună, Javier Solana şi comisarului european pentru relaţii externe şi politică de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner. Şeful statului s-a întâlnit cu cei doi oficiali europeni la 27 mai, în cadrul vizitei la Bruxelles, unde s-a deplasat pentru a participa la Reuniuniea Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Preşedinţiei.
„Este foarte important ca toate reformele pozitive lansate în R. Moldova să fie continuate”, a afirmat Benita Ferrero-Waldner. Înaltul oficial a reiterat necesitatea acordării unei atenţii sporite reformelor în asemenea domenii precum justiţia, poliţia, combaterea corupţiei, iar în contextul anului preelectoral – în special, libertăţii mass-media.
În cadrul discuţiilor vizând perspectiva relaţiilor dintre R. Moldova şi UE, Benita Ferrero-Waldner a anunţat disponibilitatea Comisiei Europene de a lansa reflecţii în cadrul UE referitor la viitorul document de colaborare care va fi semnat între UE şi R. Moldova, dat fiind faptul că Acordul de Parteneriat şi Cooperare şi Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană deja expiră. Potrivit comisarului european, în viitorul apropiat urmează să demareze o serie de discuţii asupra unui nou cadru de cooperare între UE şi R. Moldova. Înaltul oficial a precizat că vor urma consultări între Comisia Europeană şi Republica Moldova, în cadrul cărora va fi discutat conţinutul viitorului acord.
În cadrul întrevederilor cu Javier Solana şi Benita Ferrero-Waldner, Vladimir Voronin a comunicat că este cointeresat să reia negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în formatul „5+2”. Preşedintele R. Moldova a anunţat că intenţionează să discute acest subiect cu omologii săi din Federaţia Rusă şi Ucraina, în cadrul Summit-ului informal al CSI, care se va desfăşura la Sankt-Petersburg pe 6-7 iunie anul curent. La rândul său, Benita Ferrero-Waldner a subliniat că UE este interesată în soluţionarea cât mai curând posibil a problemei transnistrene. Oficialul european a menţionat că UE va susţine măsurile întreprinse în direcţia reglementării conflictului transnistrean, subliniind necesitatea menţinerii unui dialog continuu în formatul „5+2” . Comisarul european a declarat, de asemenea, că UE acordă o atenţie deosebită realizării măsurilor de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol menite să conducă la avansarea în direcţia soluţionării conflictului.
În altă ordine de idei, Vladimir Voronin i-a mulţumit comisarului european pentru acceptul de a organiza în luna iunie la Chişinău o întrunire a reprezentanţilor Comisiei Europene şi R. Moldova în scopul negocierii conţinutului noului acord de colaborare cu UE.