Vladimir Voronin: amendamentele la Codul muncii îi vizează doar pe şefii ajunşi la vârsta pensionării
Preşedintele Vladimir Voronin a solicitat responsabililor din Guvern şi Parlament să monitorizeze corectitudinea aplicării de către conducătorii diverselor structuri de stat şi private a prevederilor Codului muncii privind modul de angajare şi eliberare din lucru a salariaţilor pensionaţi.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şeful statului a reacţionat, în cadrul unei şedinţe cu factori de decizie, la publicaţiile în presă la această temă, precum şi la numeroasele petiţii în Parlament, Preşedinţie, Guvern şi alte autorităţi publice, menţionând că uneori noul mod de angajare şi eliberare a salariaţilor pensionaţi se aplică incorect.
Potrivit aceleiaşi surse, Voronin a solicitat organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de informare a populaţiei asupra esenţei şi scopurilor modificărilor şi completărilor operate în Codul muncii.
În varianta actuală, art. 82 al Codului muncii privind “încetarea contractului individual de muncă ce nu depinde de voinţa părţilor” a fost suplinit cu punctul „i”, în care se prevede eliberarea necondiţionată la “pensionarea salariatului, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vârstă ori vechime în muncă sau obţinere de către acesta a dreptului la pensie pentru limită de vârstă ori vechime în muncă”. Articolul a fost completat în final cu o notă, în care se stipulează că persoanele eliberate în conformitate cu litera „i” a acestui articol pot fi angajate în bază de contract pe o durată de până la 2 ani.
În cadrul conferinţei de presă susţinută marţi, 11 iulie, şeful statului a specificat, în context, că modificările Codului muncii nu-i afectează pe simplii angajaţi, ci doar pe cei aflaţi la funcţii de conducere care „nu vor să-şi părăsească posturile”.
Info-Prim Neo a abordat problema angajării şi concedierii salariaţilor de vârstă pensionară încă în luna iunie, după publicarea în „Monitorul Oficial” a modificărilor respective. Experţi solicitaţi de agenţie, inspectorul principal al muncii, Dumitru Stăvilă, şi preşedintele Comitetului Helsinki, Ştefan Urâtu, au calificat aceste modificări drept „încălcare flagrantă a Constituţiei RM şi a drepturilor omului la muncă şi la o sursă de existenţă în condiţiile în care pensia este mult mai mică decât minimumul de existenţă”. Potrivit lui Urâtu, eventualele eliberări forţate ar putea fi contestate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, sugerând că specialiştii CHDOM sunt gata să ofere asistenţă juridică reclamanţilor.
La rândul său, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor, Leonid Cerescu e de părere că amendarea Codului muncii va permite debarasarea de angajaţii neloiali şi acordarea unor drepturi mari angajatorilor.
În prezent, pensia medie în RM este 459,47 lei, iar pensia minimă pentru limita de vârstă este de 336,4 lei pentru angajaţii din economia naţională şi de 299,5 lei - pentru lucrătorii din agricultură. În acelaşi timp, minimumul de existenţă se ridică la aproximativ o mie de lei.