Vladimir Voronin a cinstit amintirea ostaşilor căzuşi în lupta împotriva fascismului
Preşedintele Vladimir Voronin a participat la acţiunele de comemorare a ostaşilor căzuţi în lupta pentru eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă, desfăşurate în data de 22 august la Complexul memorial „Cap de Pod Şerpeni”.
Şefului statului a menţionat în alocuţiunea din debutul ceremoniei că operaţia „Iaşi-Chişinău” este cunoscută în lume nu doar ca unul dintre cele mai strălucite exemple de artă militară a forţelor antifasciste în Balcani, ci şi ca o operaţie în care succesul a fost repurtat cu pierderi umane minime.
Potrivit preşedintelui, Memorialul de le Şerpeni este locul sacru de cinstire a memoriei fiecărui ostaş căzut în luptă. „Noi le cinstim numele, le slăvim fapta de eroism şi transmitem viitoarelor generaţii adevărul despre preţul real al fiecare metru de pămînt eliberat. Este puţinul pe care îl putem face şi pe care sîntem datori să-l facem în pofida timpului, în pofida tuturor acelor intemperii şi furtuni prin care trece viaţa noastră în prezent”, a subliniat Vladimir Voronin.
„Acum doi ani, în pofida tuturor dificultăţilor cu care ne confruntăm în acest timp deloc uşor, cu susţinerea întregului popor, am reuşit, prin edificarea acestui monument măreţ, să înveşnicim fapta de arme a eroilor-eliberatori. Fapta de eroism a tuturor celor care, cu preţul vieţii, au asigurat eliberarea ţării noastre de demenţa fascistă”, a mai spus şeful statului.
În 22 august la Complexul memorial „Cap de Pod Şerpeni” au avut loc acţiuni de comemorare cu genericul „Dincolo de tăcere”, care s-au încheiat cu o masă de binefacere pentru veterani.