Vladimir Voronin a avut o întrevedere de lucru cu Vladimir Putin
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a avut o întrevedere de lucru cu omologul său din Federaţia Rusă, Vladimir Putin, care s-a desfăşurat vineri, 22 iunie, la reşedinţa Preşedintelui rus, Novo-Ogarevo.
Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Preşedintelui R. Moldova, cei doi şefi de stat au examinat în mod detaliat întreaga agendă a relaţiilor bilaterale, de la proiecte comune în domeniile energetic şi agro-industrial până la programe investiţionale speciale implementate de Federaţia Rusă în Moldova.
O atenţie sporită a fost acordată procesului, iniţiat recent, de reluare a exporturilor de vinuri şi divinuri moldoveneşti pe piaţa rusă.
De asemenea, cei doi preşedinţi au examinat problematica reglementării transnistrene, menţionînd importanţa relansării procesului de negocieri.