Vladimir Şarban şi-a reînceput în dimineaţa curentă activitatea

Vladimir Şarban a revenit, în dimineaţa zilei de joi, 8 iunie, în funcţia de secretar al Consiliului municipal, după mai mult de un an şi jumătate de inactivitate impusă de perioada anchetei, detenţiei şi procesului judiciar. Potrivit lui Vladimir Şarban, revenirea sa în funcţie se datorează deciziei irevocabile luate, în acest sens, miercuri, 7 iunie, de Judecătoria sectorului Centru al capitalei. După informarea actualei conduceri a Primăriei despre revocarea măsurii de suspendare din funcţie, Şarban a intrat, exact la ora 8.00, în biroul care în lipsa lui a fost renovat şi mobilat. Într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru Info-Prim Neo, Vladimir Şarban a declarat că a revenit la serviciu în conformitate cu legislaţia în vigoare. Temeiul, în baza căruia a fost suspendat din funcţia deţinută, a fost totalmente consumat, or, baza pentru suspendare a constituit-o aflarea sa în detenţie şi imposibilitatea de a-şi exercita competenţele de secretar al Consiliului municipal, afectând activitatea acestuia. “Instanţa a decis să-mi satisfacă cererea ţinând cont de faptul că originalul documentelor în episoadele în care sunt inculpat se află anexate la dosar, toţi martorii în aceste episoade au fost audiaţi, iar eu nu mă mai aflu la închisoare şi sunt capabil să-mi reiau atribuţiile de serviciu”, a spus Vladimir Şarban. Întrebat despre o eventuală neconformare a consilierilor municipali deciziei instanţei, Şarban a declarat că aleşii locali nu pot contesta această decizie, care este irevocabilă, dacă pretind că activează într-un câmp juridic şi într-un stat de drept, deşi a mărturisit că nu exclude „anumite surprize”. Tot joi, 8 iunie, Consiliul municipal se întruneşte în şedinţă, iar prima chestiune de pe ordinea de zi este tocmai exercitarea interimatului secretarului, pe perioada concediului secretarului interimar, Nicolae Manastârli. Vladimir Şarban consideră că este vorba doar de o coincidenţă, deoarece nimeni nu putea bănui că instanţa de judecată va satisface cu o zi înainte cererea depusă. Secretarul Consiliului municipal Chişinău (CMC) Vladimir Şarban a fost arestat în noiembrie 2004 cu puţin timp înaintea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Şarban este învinuit că ar fi modificat decizia CMC din 12 decembrie 2002 privind procurarea a 40 de ambulanţe, introducând intenţionat sintagma „ ... şi semnarea contractului” cu scopul acordării unor drepturi suplimentare primarului general al capitalei Serafim Urechean. Şarban pledează nevinovat şi declară că procesul intentat are conotaţii politice.
  • audio sarban.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.