Vladimir Cebotari: Există soluții de salubrizare care nu presupun incinerarea deșeurilor

Avem nevoie de mai multe analize a problemei deșeurilor, dar cu siguranță există și alte soluții care nu presupun incinerarea deșeurilor. Declarația a fost făcută de Vladimir Cebotari, candidatul Partidului Democrat din Moldova la funcția de primar al capitalei, la dezbaterile publice „Doar unul din mulți: cine și de ce?, , runda a treia, organizate de Agenția de presă IPN.

Vladimir Cebotari a menționat că în cadrul echipei sale există două puncte de vedere diferite în ce privește construirea unui incinerator în Chișinău. „Un punct de vedere spune că ar fi un rău necesar, al doilea că ar trebui să ne opunem cu toată sârguința unui astfel de proiect, pentru că el ar reprezenta riscuri sporite pentru sănătatea locuitorilor municipiului Chișinău”, a declarat Vladimir Cebotari.

Potrivit candidatului PDM, soluțiile pentru problema deșeurilor pot fi aplicate fără ca acestea să fie incinerate și fără a se importa deșeuri animaliere care pot fi infectate și cu pericol pentru sănătate.

Rolul Guvernului și al oricărei guvernări este unul foarte important în rezolvarea problemelor capitalei, consideră candidatul PDM. „Este o greșeală că guvernarea PDM nu s-a implicat în rezolvarea acelor probleme pe care cetățenii le așteptau anume de la Guvern, care are suficiente pârghii pentru a influența unele procese să meargă mai bine”, a spus Vladimir Cebotari.

În context, acesta a precizat că a existat o temere în rândul guvernului Filip ca să nu fie depășită linia roșie a autonomiei publice locale. „Criticile care puteau veni din anumite părți, în special din partea comunității internaționale, au reținut acțiuni ferme ale guvernului Filip în rezolvarea unor probleme din capitală”, a spus candidatul PDM.

Vladimir Cebotari a menționat că mizează pe oamenii care înțeleg că Chișinăul nu are nevoie de politicieni și partide politice, dar de oameni gospodari, oameni care știu să facă ordine, să servească cetățenii și au demonstrat aceasta prin rezultatul lor în instituțiile în care s-au aflat.

Dezbaterile „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, cu participarea candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău, a treia rundă, sunt ediția a 120-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.