Ministru Agriculturii și Industriei Alimentare își menține poziția și spune că Republica Moldova nu va interzice importurile din Ucraina, ci va monitoriza constant acest proces. Potrivit ministrului, în ultima perioadă, au fost importate doar 10 camioane de porumb din Ucraina. De asemenea, ministrul spune că o interdicție a importurilor ar genera reacții similare din partea Kievului, care ar impune restricții produselor noastre, notează IPN.
În repetate rânduri, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au cerut autorităților să introducă restricții la importul cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii spune că decizia agreată cu majoritatea agricultorilor a fost de a nu bloca tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova, ci de a monitoriza constant fluxul importurilor de cereale din Ucraina.
„Decizia finală s-a luat împreună cu toți agricultorii, cu toate asociațiile mari, iar această asociație (n.r Forța Fermierilor) este una dintre cele mai mici comparativ cu cele mari, care au fost la masă și care au în cadrul lor agricultori cu sute de mii de hectare per total, însumat vorbind. Noi vorbim despre acțiuni care aduc rezultate, noi nu facem acțiuni de dragul acțiunilor, dar de dragul rezultatelor. Deci, eu tot urmăresc din data de 2, de când au introdus românii și Uniunea Europeană interdicții, care sunt importurile. Către data de 29 au fost importate 10 TIR-uri de porumb, grâu - zero, floarea-soarelui - zero și rapiță - zero în toată această perioadă”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Potrivit ministrului, aplicarea interdicției de import pentru cerealele ucrainene ar atrage după sine interdicții din partea autorităților de la Kiev pentru exportul produselor din Republica Moldova.
„Ce facem cu producătorii de vin și de struguri tehnici? În primele 5 luni ale anului curent noi am exportat de peste 11 milioane de dolari producție vitivinicolă în Ucraina. Ce facem cu acești producători, îi închidem pe toți? Ce vom face cu vânzarea de struguri tehnici în toamna anului curent, mai sunt doar câteva luni, ce vom face cu ei? După părerea lor, noi trebuia să luăm o decizie absolut nemotivată din punct de vedere economic, pentru că orice cifră înmulțită la zero dă zero. Dacă tu nu imporți nimic, care este pericolul economic de la acest import? Zero absolut”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Ieri, Ucraina a cerut Comisiei Europene să nu prelungească restricțiile temporare aplicate importurilor de patru produse agricole ucrainene în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia și Ungaria. Potrivit reprezentanților Kievului, interdicțiile au provocat „dificultăţi” sectorului agricol ucrainean.