Vladimir Bolea: De beneficiile camerelor agricole vor avea parte zeci de mii de fermieri

De beneficiile viitoarelor camere agricole vor avea parte mii de mici agricultori care acum nu dispun de consultanță în domeniul agricol, de acces la noile tehnologii sau de sprijin financiar. Opinia aparține ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Camerele agricole în Uniunea Europeană, modele pentru Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit ministrului, crearea camerelor agricole are scopul reprezentării și protejării intereselor agricultorilor, oferindu-le mai ușor acces la subvenții și fonduri de preaderare din partea UE.

Potrivit ministrului Vladimir Bolea, camerele agricole vor fi organizații cu caracter consultativ, prin intermediul cărora va fi instituționalizat dialogul dintre fermieri și autoritățile publice cu competențe în domeniul agricol. Ministrul spune că prin constituirea acestor entități agricultura din Republica Moldova va deveni una înalt tehnologizată, profitabilă și performantă.

„Camera agricolă este o comunitate profesională a agricultorilor. Noi trebuie să transformăm agricultura de la agricultura de subzistență, de la agricultura de amatori, la agricultura de nivel profesionist. Pentru că agricultura este o profesie extrem de complicată care presupune extrem de multă tehnologie, știință. În plus, agricultura înseamnă protecție socială, dezvoltare rurală și componenta economică, care este o altă știință. Agricultura este atât de complexă încât nu poate fi tratată ca o activitate oarecare, dar trebuie tratată ca o activitate strict profesională. Diferența dintre asociațiile profesionale și camerele agricole este că în asociațiile profesionale sunt sute de agricultori membri, iar în camerele agricole vor fi mii. În camerele agricole toți agricultorii vor beneficia de tratament direct” a spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Potrivit ministrului, activitatea camerelor agricole va fi finanțată din contul cotizațiilor de membru, din serviciile de consultanță și/sau asistență prestate contra cost, din donații sau sponsorizări, precum și din alte surse legale.


„Va exista cotizația de membru și statul va avea o parte din contribuție, obligatoriu. Astăzi numărul de agricultori care au vreo formă juridică este mult prea mic față de realitatea existentă. De aceea, eu am ferma convingere că noi vom vorbi de un număr de zeci de mii de mici agricultori care vor urma să beneficieze de camerele agricole, să beneficieze de fonduri de subvenționare și fonduri de preaderare”, a mai spus Vladimir Bolea.

Potrivit proiectului de lege, aprobat în prima lectură de Parlament, camerele agricole vor fi constituite în două nivele: 10 camere agricole regionale și Camera Agricolă Națională. Ministrul Agriculturii spune că în cadrul acestor entități agricole urmează să fie angajați absolvenți ai instituțiilor de profil, dar și consultanți din cadrul proiectelor internaționale.


Pentru cele 10 camere vorbim de agronomi, medici veterinari. De ce creăm 10? Am luat decizia să facem 10 ca să fim mai aproape de agricultori. De exemplu, în sudul Republicii Moldova este dezvoltată producerea de cereale, oieritul și horticultura, vița de vie. La nordul Republicii Moldova este alt specific. În unele raioane este dezvoltată producerea sfeclei de zahăr. Noi avem în fiecare an absolvenți ai facultăților de agronomie și medicină veterinară, în plus sunt diferiți consultanți în cadrul proiectelor, eu sper că ei se vor regăsi în cadrul camerelor agricole. Trebuie să luăm absolvenți de facultăți și oameni cu experiență, iar cei mai mari beneficiari vor fi miile de mici producători agricoli care astăzi nu beneficiază de nicio formă de consultanță, de informații noi, pentru a putea concura măcar pe intern, fără a mai vorbi de concurență regională”, a explicat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Dezbaterea publică „Camerele agricole în Uniunea Europeană, modele pentru Republica Moldova”, este ediția a patra din cadrul Proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.