Vlad Filat: UE este o motivaţie puternică pentru AIE
Prim-ministrul Vlad Filat a declarat la Conferinţa de lansare a reţelei Forumului UE - Republica Moldova, la Bruxelles, că sprijinul oferit de Uniunea Europeană este o motivaţie puternică pentru Alianţa pentru Integrare Europeană, care şi-a confirmat drept obiectiv prioritar integrarea europeană a ţării. „Suntem conştienţi că creditul de încredere acordat de UE trebuie să fie valorificat de Guvern, prin implementarea reformelor de europenizare, atât de necesare ţării”, a precizat prim-ministrul, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.
Prim-ministrul a spus că în relaţiile cu UE Moldova avansează rapid. Ţara a înregistrat un progres consistent în negocierea Acordului de Asociere RM-UE, şi-a asumat o agendă ambiţioasă, cu obiective importante, a fost demarat procesul de liberalizare a regimului de vize cu UE.
Vlad Filat şi-a exprimat certitudinea că recunoaşterea de către Uniunea Europeană a unei perspective europene pentru Republica Moldova va da ţării motivaţia necesară pentru a realiza până la sfârşit reformarea tuturor domeniilor de activitate.
Prim-ministrul s-a referit şi la conflictul transnistrean, precizând că acesta este un subiect de discuţie permanent. „În acest context anume societatea civilă joacă un rol considerabil în ceea ce priveşte realizarea măsurilor de consolidare a încrederii între ambele maluri ale râului Nistru pentru reintegrarea ţării. Republica Moldova apreciază şi încurajează eforturile UE şi ale statelor membre ale UE de a contribui la consolidarea reţelelor şi proiectelor comune pentru toţi cetăţenii RM, inclusiv şi societatea civilă din regiunea transnistreană”, a declarat Vlad Filat.
Fostul preşedinte al Parlamentului European, preşedinte al Fundaţiei Konrad Adenauer, Hans-Gert Pottering, a declarat că în Uniunea Europeană există o dorinţă foarte mare de a ajuta Moldova. Oficialul a menţionat că nu trebuie să se uite cât este de dificilă trecerea de la un sistem totalitarist sau comunist la unul democratic. „Acum Moldova este un stat independent, liber şi democratic şi, chiar dacă nu sunteţi membri ai Uniunii Europene, sunteţi în Europa şi este datoria noastră de a vă ajuta”, a spus Hans-Gert Pottering.
Directorul pentru Rusia, Vecinătatea Estică şi Balcanii de Vest al Serviciului european extern de acţiune, Miroslav Lajcak, a spus că în special în ultimele luni au fost obţinute rezultate palpabile în relaţia UE – Republica Moldova. Oficialul a precizat că UE este cel mai mare donator pentru Republica Moldova. Astfel, în perioada 1991 – 2009, UE a alocat Republicii Moldova peste 270 de milioane de euro sub formă de granturi, iar pentru 2010 - 2014 planifică să acorde încă 550 de milioane de euro.
Preşedintele Fundaţiei Est Europene din Moldova, Sorin Mereacre, a făcut o trecere în revistă a schimbărilor pozitive care au loc în Republica Moldova, precizând că mass-media a devenit mai liberă, jurnaliştii nu sunt hărţuiţi cum se întâmpla anterior, iar procesele electorale din ultima perioadă, practic, au întrunit toate cerinţele internaţionale. Sorin Mereacre a menţionat că în scurt timp Guvernul de la Chişinău va primi un set de propuneri şi iniţiative din partea societăţii civile, care au drept scop apropierea Moldovei de UE.
Forumul UE-Moldova are drept scop instituirea unei platforme permanente de discuţii între experţii care sunt interesaţi în susţinerea eforturilor multidimensionale a Moldovei de a se integra în Europa, inclusiv prin lansarea de proiecte comune.