Vlad Filat: Regret fărâmiţarea bazei sociale a partidelor de centru-dreapta

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, regretă fărâmiţarea bazei sociale, în special, a partidelor de centru dreapta, dar afirmă că formaţiunea are toate capacităţile să suporte eventuala plecare a unor oameni în legătură cu desprinderea fostului premier Iurie Leancă. Totodată, liderul PLDM atrage atenţia că procese similare se produc în toate partidele importante din ţară. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N 4”, transmite IPN.

Vlad Filat crede că plecările din PLDM în contextul noului proiect politic al lui Iurie Leancă nu vor fi masive. „Faptul că au plecat vreo doi oameni nu înseamnă că se destramă partidul. Au plecat doi miniştri-adjuncţi, dar au fost înlocuiţi cu alţi profesionişti. Nu am ajuns la doi oameni. Este posibil să mai plece, sunt mişcări în Cimişlia, acolo unde domnul Leancă a clădit organizaţia pe relaţii de prietenie. Este raionul lui de baştină. Dar vom face faţă situaţiei, vom munci mai mult, ne vom pregăti de alegerile locale. PLDM este un partid bine organizat, care are filiale la fiecare secţie de votare şi nu sunt prea multe partide cu asemenea structurare”, a spus Vlad Filat.

În context, liderul PLDM şi-a exprimat regretul privind fărâmiţarea bazei sociale a partidelor de centru-dreapta, dar a atras atenţia că procese similare se produc în toate partidele importante din Republica Moldova, făcând trimitere la PCRM, PL şi PDM.

Referindu-se la plecarea lui Iurie Leancă din PLDM, Filat a regretat modalitatea în care a făcut-o. „Nu ştiu cine l-a sfătuit să procedeze astfel. Cel puţin trebuia să vină la partid, să ofere explicaţii, dar nu s-o facă prin intermediul reţelelor de socializare sau mass-media. El a venit în PLDM în februarie 2009, când se întocmea lista electorală. Partidul l-a promovat şi l-a susţinut politic. Pe urmă a spus că nu doreşte să fie premier în condiţiile unui guvern minoritar. Dacă şi-ar fi exprimat dorinţa, îl susţineam şi a doua oară în calitate de candidat la funcţia de premier”, a mai spus Filat.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat s-a arătat sceptic în privinţa proiectului  politic al lui Iurie Leancă. „Mă amuză construcţia partidului pe Facebook. Mie această  abordare de construcţie a unui partid mi se pare neserioasa. Nu poţi construi un partid pe reţele de socializare. Chiar dacă această metodă de comunicare este importantă”, a declarat  Filat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.