Vlad Filat: Nu am o problemă cu mersul în Parlament

Prim-ministrul Vlad Filat a declarat, joi, într-o discuţie cu presa, că nu este o problemă pentru el să meargă în Parlament pentru a prezenta un raport, transmite Info-Prim Neo. „Am primit solicitarea, făcută de la distanţă, să mă prezint şi să-mi expun punctul meu de vedere în raport cu cazul băncilor atacate de nişte doritori de a prelua forţat acţiunile acestora. Este absolut firesc să se întâmple acest lucru deoarece a apărut o nouă idee ca raportul comisiilor să fie audiat în Parlament, ulterior Guvernul să-şi prezinte punctul de vedere şi în baza acestor raporturi să avem posibilitatea să luăm decizii”, a comunicat premierul. Săptămâna trecută fracţiunea Partidului Comuniştilor a cerut ca premierul să prezinte la şedinţa Parlamentului din 6 sau 7 octombrie un raport despre situaţia social-economică din republică, politica fiscală şi pregătirea pentru iarnă. În acelaşi timp, fracţiunea Partidului Liberal-Democrat a solicitat ca Vlad Filat să prezinte şi un raport privind atacurile raider asupra unor bănci din Chişinău. La şedinţa de joi a Parlamentului, 6 octombrie, preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a cerut însă amânarea audierii premierului, dar nu a fost susţinut de majoritatea parlamentară. Astfel, premierul va trebui să vină vineri, 7 octombrie, în faţa deputaţilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.