Premierul Vlad Filat este aşteptat astăzi, 21 februarie, să se prezinte în plenul Parlamentului pentru a da explicaţii referitor la situaţia de la Banca de Economii. Propunerea a fost făcută de către preşedintele PL, Mihai Ghimpu, şi a fost susţinută cu majoritate de voturi, transmite Info-Prim Neo. Astăzi a fost audiat la acelaşi subiect şi guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu. Potrivit unor rapoarte, în 2012 banca a înregistrat pierderi de 313 de milioane de lei.