Preşedintele Partidului Liberal-Democrat, premierul în exerciţiu Vlad Filat, speră că procesul de consultări iniţiat de către şeful statului pentru desemnarea candidaturii noului premier va fi dinamic, transmite IPN.
Vlad Filat a declarat miercuri, după şedinţa Guvernului, că, la fel ca fiecare cetăţean al Republicii Moldova, îşi doreşte ca acest proces să se încheie cu învestirea unui nou executiv pentru a asigura o activitate eficientă şi stabilă a instituţiilor statului.
„Sper să depăşim cât mai repede această situaţie de incertitudine, să revenim la acele probleme care trebuie să fie soluţionate pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi pentru a continua programul de integrare europeană”, a menţionat liderul PLDM.
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a convocat miercuri, 20 martie, cele 3 partide din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană la prima rundă de consultări pentru desemnarea noului premier. Consultările au fost planificate pentru ora 15.00 cu PLDM, ora 16.00 cu PL şi ora 17.00 cu PDM.