„Cel de-al Doilea Om prezintă pericol real pentru viața multor oameni și mulți oameni chiar au murit din cauza lui. Este o definiție apropiată de cea pe care legea o dă terorismului și teroriștilor. Sau ucigașilor în general… E dur? Foarte dur! E real?…”
---
Recunosc că este un titlul dur și o abordare a temei foarte dură, poate disproporționat de dură, dar spuneți-mi, vă rog, cum altfel se poate de ajuns la mintea și conștiința celor care nu respectă regulile de conduită, simple, pe timp de pandemie, când mor, zilnic, zeci de oameni, în Moldova, mii și zeci de mii în lume din cauza noului coronavirus? Eu personal, mă zgudui zilnic de vestea despre decesul a unui sau a doi, sau a mai multor oameni reali pe care i-am cunoscut, în virtutea vârstei și a profesiei pe care o practic de mulți ani. Mulți dintre ei au fost foarte valoroși ca profesioniști și ca oameni de omenie. Mă zgudui și mă întreb de fiecare dată, de ce s-a întâmplat așa, cine se face responsabil de asta și ce mai putem face pentru a opri acest ... genocid, poate?
Un răspuns care stă la suprafață, precum că vinovat este noul coronavirus și guvernul care gestionează prost pandemia, nu mi se mai pare cel mai relevant. Inclusiv pentru că această abordare nu dă rezultate sau dă rezultate inverse. Mă conving tot mai mult că vinovat este mai mult Omul decât Virusul, inclusiv omul simplu, neîmpovărat cu funcții, dar obligat să aibă obraz, dacă trăiește în societate, și să nu prezinte pericol de moarte pentru nimeni din cei din jur, nu doar pentru apropiați.
Abordarea, repet, dură, pe care o propun mai jos este următoarea:
Noul coronavirus omoară milioane deja de oameni. Dar nu îi omoară direct. Cei omorâți direct de Virus au fost câteva unități, poate, la început, dar poate nu a fost niciunul. Ideea este că pentru a ucide un Om, Virusul are nevoie de un transmițător care, în circa 99,999999% din cazuri, este Alt Om. În perioadă inițială, Cel de-al Doilea Om nu își cunoștea foarte bine rolul și măsurile pe care trebuie să le ia pentru a nu deveni sursă de transmitere a Virusului. Dar foarte repede toată lumea a aflat: minimul sau poate chiar esențialul ce trebuie să facă Cel de-al Doilea Om este să poarte corect o mască, să respecte distanța și să dezinfecteze anumite lucruri din jur, în special propriile mâini. Dar nu a fost să fie...
Foarte repede, chiar cu viteza răspândirii Virusului propriu-zis, Cel de-al Doilea Om și-a găsit, sau i s-au sugerat, nici până acum nu înțeleg cine și de ce, motive să nu facă acele lucruri simple înșiruite mai sus, pentru că „nu cred în existența Virusului”; pentru că „pandemia este o conspirație internațională” a cuiva foarte sus poziționat; pentru că „nu mă tem de Virus, pentru că sunt sănătos tun, nu mă pot îmbolnăvi și nu pot prezenta pericol pentru alții”; pentru că „sunt om liber într-o țară democratică, liberă și am dreptul să mă comport liber”; pentru că „totul e la voia Domnului și El are grijă de mine” etc. etc. etc.
Un singur gând nu îi trece Celui de-al Doilea Om prin minte și prin conștiință sau el singur nu îi permite să treacă. Gândul că în felul acesta devine un potențial ... Ucigaș sau chiar unul real, veritabil. Doar fiecare din zecile, miile și milioanele de morți până acum l-a avut pe cineva dintre foarte mulții Cel de-al Doilea Om în calitate de transmițător, fie și nu totdeauna direct, fie și prin mulți intermediari.
O parte din „argumentele” Celui de-al Doilea Om pe cântar
Argumente: „Nu cred, pentru că Virusul nu există”, spune Cel de-al Doilea Om. Dacă îl întrebăm „Dar morții din cauza Virusului există?”, răspunsul ar putea să ducă la alt „argument” – că morții sunt inventați în cadrul presupusei „conspirații internaționale” sau că „mor din cauza purtatului măștii”. Și atunci mă tem și să mă gândesc la ce trebuie să se întâmple cu el sau cu apropiații săi, sau cel puțin cu foarte mulți oameni pe care îi cunoaște ca să înceapă a „crede”. Dar mai degrabă că nu va crede nici atunci, pentru că se declară liber și în drept să creadă sau nu, să se teamă sau nu. Și atunci mai degrabă că și își va juca până nu se știe la care capăt sau al cui capăt, rolul scris cu litera „U” mare mai sus.
Contraargumente: Dar eu și foarte mulți ca mine credem că Virusul există și ne temem, ne temem pentru noi și pentru ai noștri, inclusiv din cauza stării complicate a propriei sănătăți sau a cuiva dintre cei dragi. Și eu, și mulți ca mine suntem liberi și suntem în drept să credem și să ne temem. Și noi trăim în țară liberă și avem dreptul la această libertate, dar și la dreptul de garantare și asigurare a libertății noastre de a crede și a ne teme/proteja. De fapt, nu mai este vorba doar de libertate, ci de garantarea și asigurarea vieții noastre, a fiecăruia dintre noi, a apropiaților noștri, a omenirii întregi. Mulți din cei infectați de Cel de-al Doilea Om nu își pierd „doar” libertatea, pentru că nu se pomenesc închiși în celule imaginare, ci în sicrie reale.
Abateri „lirice” despre credință, restricții și democrație
O vorbă înțeleaptă spune că „Dacă Dumnezeu nu există și eu cred, eu nu pierd nimic. Dar dacă Dumnezeu există și eu nu cred, eu pierd totul...”. În cazul nostru cu credința sau necredința în virus, se întâmplă exact invers: pierde totul cel care crede și se protejează, din cauza celui care nu crede. Și nu este creștinește, și nu este omenește, și nu este cu dreptate, și nu trebuie să se considere nici legal.
O altă vorbă înțeleaptă spune că „Democrația este un lucru rău, dar omenirea nu a inventat încă nimic mai bun”. În cazul nostru, omenirea încă nu a inventat nimic mai la îndemână, mai sigur și mai puțin costisitor în caz de viruși, epidemii și pandemii decât purtatul corect al măștilor, păstrarea distanței și dezinfectarea, pentru a întrerupe ciclul de transmitere a virusului de către Cel de-al Doilea Om. Apropo, medicii își poartă măștile și se dezinfectează pe mâini de când e lumea și pământul, exact ca să se protejeze pe sine, dar și pe alții de viruși, bacterii și boli, respectiv, de moarte. Și nu este creștinește, și nu este omenește, și nu este cu dreptate, și nu trebuie să se considere nici legal sfidarea acestor reguli simple, dacă nu propui nimic mai sigur în loc.
Între dreptul la poziție și dreptul la viață
Departe de mine gândul să-i scriu cu „U” mare pe toți cei care nu poartă o mască sau o poarta incorect. Sunt o mulțime de oameni sărmani, nenorociți care au mai multe motive obiective să se comporte așa, de exemplu, sărăcia extremă, vârsta înaintată, lipsa de acces la informație corectă ș.a. Dar aceștia sunt extrem de retrași, timizi, nu se fălesc cu starea lor și de aceea prezintă pericol mai puțin. Cel de-al Doilea Om, din contra, este activ, vizibil, violent, de cele mai multe ori bine îmbrăcat și de o condiție fizică bună. Exemple de potențiali sau reali ucigași (fără ghilimele) vedem în fiecare zi la televizor, în parcuri, în transportul public, în supermarketuri, care îți râd în față când îI rogi să-și pună masca sau să țină distanța, care răspund „pentru că nu vreau”, atunci când sunt întrebați de jurnaliști de ce nu poartă masca în spațiul public, care chiar atacă jurnaliștii când sunt abordați, care își bat joc de polițiști chiar dacă tocmai au ieșit din Sfânta Biserică sau chiar sunt slujitori ai acesteia. Cazul de zilele trecute din parcul „La izvor” din capitală este unul exact despre Cel de-al Doilea Om, mulți de alde Cel de-al Doilea Om.
Cel de-al Doilea Om are un comportament și are o poziție. El se consideră superior celorlalți. Am văzut zilele acestea o inscripție pe un automobil, nou și scump: „My life… my rules”. Cred că aceasta îi este poziția: „Viața mea… regulile mele”. Pentru el nu e loc de altceva și de altcineva în viața aceasta. Nici chiar de viața mea și a celor mulți ca mine, care credem, ne temem și ne protejăm, nu atât de Virus, cât de el ca Cel de-al Doilea Om. Este o poziție care erodează temeliile statului de drept și ale democrației, cu care se acoperă și pe care le utilizează în propriul interes. La sigur că este vorba despre un super-egoism din partea Celui de-al Doilea Om. Interesant, pe cât de reale sunt vehiculările despre componentele politic și financiar în acest super-egoism? Există oare egoism sau super-egoism în stare pură?
Cel de-al Doilea Om prezintă pericol real pentru viața multor oameni și mulți oameni chiar au murit din cauza lui. Este o definiție apropiată de cea pe care legea o dă terorismului și teroriștilor. Sau ucigașilor în general… E dur? Foarte dur! E real?…
P.S.: „Am făcut un calcul și am văzut că moartea accelerează. În martie o să avem peste 1000 de decese numai de COVID-19. Pentru comparație, la 1 septembrie 2020, am avut prima mie de pierderi umane în aceasta pandemie. Erau 1000 în șase luni. Acum avem 1000 în o luna…” (Ala Tocarciuc).

P.P.S. Desigur, au partea sa de responsabilitate pentru situația în care ne aflăm și autoritățile, și clasa politică, inclusiv în sensul încurajării comportamentului Celui de-al Doilea Om, dar despre aceasta – cu altă ocazie, ca să nu diminuăm din responsabilitatea fiecăruia dintre noi, cei mulți, „neîmpovărați de funcții, dar obligați să avem obraz...”.
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- Cârdășie 2: Tiraspolul nu are cum să accepte condițiile UE-RM. Analiză-predicție de Valeriu Vasilică
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Cu europenii despre moldoveni. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în RM
- Renumărarea voturilor pe rol de şoc benefic pentru partidele parlamentare. Analiză Info-Prim Neo
- De înţelepciunea politicienilor în negocieri depinde stabilitatea democraţiei în Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Kalman Mizsei, reprezentant special al UE pentru RM
- Tinerii vor să se implice, ştiu cum şi ştiu de ce. Interviu Info-Prim Neo cu Sandu Coica, preşedinte CNTM
- Cum l-a refuzat Filat pe Şelin şi despre „darul suptului” după Ghimpu şi Voronin. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Voronin l-a refuzat pe Filat? Analiză Info-Prim Neo
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- Societatea tolerantă a Moldovei şi în particular societatea civilă ar trebui să-i facă pe politicieni să se potolească într-un final. Interviu oferit Agenţiei Info-Prim Neo de către Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Info-Prim Neo: Cartea „Lecții electorale la școala democrației din Republica Moldova”. Cuprins și prefață
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Alegerile locale din 3 iunie din capitală ar putea fi invalidate. Investigaţie Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I