Viorica Cărare: În Moldova nu sunt universități care ar pregăti specialiști în domeniul concurenței

În Republica Moldova nu există universități care ar pregăti specialiști în domeniul concurenței. De aceea, în cadrul Consiliului Concurenței sunt angajați juriști și economiști, care sunt instruiți în acest domeniu. Declarația a fost făcută de președinta Consiliului, Viorica Cărare, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Potrivit ei, situația concurențială din Republica Moldova se schimbă pas cu pas. De aceea, pentru o concurență loială trebuie întreaga societate să se implice în acest proces, consideră Viorica Cărare. „Lumea trebuie să înțeleagă că problema spațiului concurențial nu este doar a autorității de concurență. Noi trebuie copiii de mici să-i educăm ca să jucăm toți după aceleași reguli”, a spus președinta Consiliului.

De asemenea, președinta Consiliului Concurenței susține că în cei 11 ani de activitate, instituția a devenit donatoare de experiență internațională. „Deja noi suntem donatori. Am avut solicitări de la colegii noștri de la Bruxelles. Cel puțin pentru partea estică, pentru Georgia, Ucraina, deja avem o apreciere foarte bună în exterior”, a spus Viorica Cărare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.