Viorel Furdui: Aleșii locali - printre principalii promotori ai europenizării

Aleșii locali au fost dintotdeauna printre principalii promotori ai europenizării, dar pentru ca la nivel național despre impactul proiectelor europene să se cunoască e nevoie de o mai bună comunicare de la nivel central. O declarație în acest sens a fost făcută de către directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Alegerile locale în contextul vectorului european”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Chiar dacă mulți dintre candidații la funcția de primar au mers pe listele unor partide care, formal, declarau altceva, în realitate, cum se zice, viața îi pune pe toți la locul său și toți înțelegeau, după o perioadă foarte scurtă de timp, că, știți, lucoarea vine nu de la răsărit, dar din apus, să-i spunem așa. Trebuie să recunoaștem că o mare parte, și cetățenii noștri, și primarii noștri, care sunt aleși în urma votului cetățeanului sunt oameni. În afară de background-ul său, eu știu, cultural, educațional și așa mai departe, ei sunt oameni foarte pragmatici. Și atunci când ajungi în funcția aceasta și vezi că ai rezolvat o sumă de probleme legate infrastructură, probleme sociale, culturale, și așa mai departe, tu înțelegi că unica sau principală sursă de unde vin resursele reale financiare sunt anume aceste relații cu partenerii din UE”, a declarat Viorel Furdui.

Viorel Furdui spune că autoritățile centrale trebuie să înțeleagă ce potențial enorm se află la nivel local și să pună accentul pe comunicarea cu cetățeanul. Să explice prin campanii de promovare sau oricare altă metodă cum nivelul de viață poate crește și grație cărui suport.

„De unde vin banii, din ce bani se construiesc drumurile, apeductele, iluminatul stradal și multe lucruri pozitive. De unde vin chiar în ultimul timp banii pentru toată susținerea asta socială, pentru a susține cetățenii, de exemplu, în ultima perioadă, în legătură cu criza și așa mai departe. Deci, aici sunt încă mari lacune. Chiar dacă, să recunoaștem, se mai încearcă anumite depășiri ale acestei probleme. Totuși, nu era normal atunci când, de exemplu, în regiunea Găgăuză, întrebai pe cetățeni: cine a făcut drumurile acelea super moderne și foarte costisitoare? Multă lume zicea, păi, din banii Rusiei s-au făcut sau de banii altora”, spune Viorel Furdui.

Dezbaterea publică cu genericul „Alegerile locale în contextul vectorului european” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE