Viorel Chivriga: Summitul CPE va deschide multe căi pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova

Organizarea Summitului Comunității Europene în Republica Moldova va deschide multe căi pentru dezvoltarea economică a țării. Vor fi puse în discuție probleme care au o valoare inestimabilă pentru țara noastră, cum ar fi securitatea energetică și interconectivitatea. De această părere este Viorel Chivriga, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Opinia a fost exprimată în cadrul unei dezbateri publice cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - responsabilități și oportunități economice deschise pentru Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Summit-ul are câteva laturi foarte importante, alături de mobilizarea generală, de informarea cetățenilor, de atragerea atenției asupra unor țări mici cum este Republica Moldova și deschide foarte multe oportunități pentru dezvoltare și cooperare. E nevoie de o mobilizare fără precedent, e un eveniment extrem de important, care trebuie să fie tratat de toți, atât de instituțiile statului, cât și de populație, ca un eveniment care o să ducă la schimbarea percepției față de țara noastră și față de cetățeni”, spune Viorel Chivriga.

Expertul susține că acele costuri suportate de Republica Moldova pentru organizarea evenimentului sunt net inferioare beneficiilor care ar urma să vină. „Evenimentul trebuie să fie organizat foarte bine, impactul trebuie să fie unul foarte mare, iar asta ar fi o cale de pornire pentru alte evenimente internaționale. În Republica Moldova au mai fost organizate forumuri, însă ele sunt incomparabile cu cele care sunt organizate în UE. Asta e o afacere, iar acest eveniment este o investiție. Aici vin primele persoane din statele UE, sunt puse în discuție probleme care au o valoare inestimabilă”, a remarcat Viorel Chivriga.

Republica Moldova, cetățenii ei, atât din țară, cât și din diasporă, trebuie să înțeleagă importanța istorică a evenimentului, dar și a susținerii fără precedent de care beneficiază din partea Uniunii Europene. „Acest credit de încredere de care beneficiază Republica Moldova din partea UE ar trebui să ducă la mobilizări generale pozitive. Trebuie să găsim și mai mulți aliați. O parte a societății înțelege foarte bine lucrurile, alții însă au o altă gândire”, adaugă Viorel Chivriga.

În acest context, el a remarcat importanța susținerii populare pentru vectorul de dezvoltare al țării. „E foarte bine că a fost organizat evenimentul de duminică, mă refer la Adunarea „Moldova Europeană”. S-a demonstrat că pot fi organizate și astfel de evenimente. Există o masă critică de oameni care vor schimbarea, iar fiecare trebuie să aibă aportul său”, spune el.

Cât privește perspectivele investiționale pentru Republica Moldova, Viorel Chivriga este de părere că, pe termen scurt, războiul de la hotarul cu Ucraina îi va face pe investitori să analizeze o dată în plus riscurile de securitate existente și în ce măsură și le pot asuma, pe termen lung însă, perspectivele sunt de altă natură. „Pe termen scurt, cu siguranță, oamenii se vor gândi că la hotarul Republicii Moldova e război. Pe termen mediu și lung, există perspective clare. Țările după război sunt reconstruite. Republica Moldova a dat dovadă în 2022-2023 de o mobilizare generală în ceea ce privește gestionarea crizei refugiaților. Noi am primit foarte mulți oameni care fac business în Ucraina. Luând în calcul că Ucraina va fi reconstruită, noi am putea să creăm împreună cu țara vecină foarte multe oportunități care trebuie valorificate. Cele mai mari reforme sunt făcute în perioada de criză, atunci când există situații care nu pot fi depășite la moment”, a mai spus el.

Dezbaterea publică cu genericul „Summitul Comunității Politice Europene - responsabilități și oportunități economice deschise pentru Republica Moldova”, ediția a 4-a este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova - CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE