Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor la prezidențiale

Deputata Violeta Ivanov a fost desemnată de Partidul Politic Șor pentru a candida la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut într-o intervenție video de către liderul formațiunii, Ilan Șor, după ședința Consiliului Politic Național al partidului, transmite IPN.

Ilan Șor a declarat că astăzi situația din țară este una extrem de complicată din cauza luptelor politice, iar ca urmare viața cetățenilor nu se îmbunătățește. Potrivit lui, Partidul Șor în toată activitatea sa a demonstrat că face acțiuni concrete pentru oameni. „Astăzi noi, Partidul Șor, suntem siguri de susținerea oamenilor. Suntem convinși că oamenii își doresc ca Partidul Șor să vină la guvernare și să le schimbe viața spre bine”, a notat Ilan Șor.

Acesta a mai spus că persoana înaintată are o pregătire profesionială înaltă, este parte a echipei și îi va susține programul și inițiativele, axate pe îmbunătățirea vieții cetățenilor.

În luarea sa de cuvânt, Violeta Ivanov a menționat că această zi este cea mai importantă din cariera sa politică. Aceasta susține că a acceptat să candideze pentru a da instituției prezidențiale rolul atribuit de Constituție. „Să nu mai admitem ca aceasta să devină o monedă de schimb în jocurile politice sau și mai grav să devină nucleul unui regim dictatorial”, a spus parlamentara.

Violeta Ivanov afirmă că nu va face promisiuni irealizabile. Or, „echipa din care face parte și-a onorat promisiunile lansate și a demonstrat, în localitățile pe care le conduce, că Republica Moldova are viitor”. Am acceptat să candidez pentru că activitatea profesională pe care am exercitat-o până acum și experiența pe care am acumulat-o, începând de la cele mai mici funcții ale statului și până la cele de ministru, președinta a trei comisii parlamentare, mi-ai format competențe pentru funcția de președinte al țării”, a mai spus deputata.

În perioada aprilie 2009 și decembrie 2015, Violeta Ivanov a fost deputat în fracțiunea Partidului Comuniștilor. Din decembrie 2015 și până în martie 2017 a fost deputat neafiliat, iar ulterior, până în mai 2020 a fost deputat în Partidul Democrat. Ulterior, devine membru al Partidului Politic Șor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.