În prima zi a ultimei luni de toamnă, preşedintele Vladimir Voronin cu întreaga suită de premieri, miniştri, consilieri, a descins la Primăria capitalei. Anunţul despre preconizata vizită nu a fost mediatizat, iar ziariştii care au aflat, totuşi, despre eveniment, au fost daţi şi ei afară după primele 5 minute, întâlnirea desfăşurându-se cu uşile închise. Ulterior, serviciul de presă al Primăriei a difuzat un comunicat, potrivit căruia ambele părţi au manifestat, în cadrul întrevederii, sentimente pozitive: primarul interimar – de recunoştinţă „conducerii de vârf a statului pentru interesul manifestat vizavi de problemele Chişinăului”, preşedintele – satisfacţie „de gradul de pregătire a municipiului pentru perioada rece a anului, dar şi de alte aspecte”, precum şi de „conlucrarea eficientă stabilită între autorităţile centrale şi cele locale, fapt care contribuie la soluţionarea rapidă a problemelor cu care se confruntă orăşenii”. [Un cincinal într-un an electoral] Potrivit aceluiaşi comunicat, în sala 13 a Primăriei s-a mai decis că „în anul 2007, în municipiul Chişinău vor fi realizate următoarele proiecte: construcţia Satului moldovenesc „Buciumul”; construcţia Gării Auto de Nord; proiectarea şi începerea construcţiei Stadionului Central; amenajarea complexă a albiei râului Bâc, în perimetrul străzilor str. Puşkin – Petru Rareş; construcţia parcărilor etajate; finisarea construcţiei unui azil municipal pentru bătrâni şi copiii străzii, prin reconstrucţia maternităţii din sectorul Ciocana, str. Milescu Spătaru; reconstrucţia zonei Valea Morilor; construcţia drumului de legătură între bd. Mircea cel Bătrân şi str. M. Sadoveanu cu străzile Dimo şi Studenţilor; reconstrucţia Staţiei de epurare biologică a apelor menajere; renovarea reţelelor inginereşti din oraş; construcţia bulevardului Dimitrie Cantemir; construcţia de spaţiu locativ social şi prin metoda ipotecară. Punct”. Nu întâmplător reproducem întreaga listă de proiecte planificate pentru anul ce vine. Chiar şi în „vremurile de aur” când capitala beneficia de un buget net mai gras, atâtea proiecte ar fi ajuns pentru un cincinal şi mai bine. Cunoscând, însă, actuala prestaţie a bugetului municipal, care are soarta antereului lui Arvinte, apare fireasca întrebare: de ce resurse financiare, dar şi materiale, logistice şi umane dispun autorităţile locale, sub auspiciile celor centrale, de se avântă atât de tare?! Întrebarea aceasta ar fi fost deloc ridicolă dacă ar fi vizat alt an, nu şi 2007, când comuniştii vor da lupta finală pentru acapararea totală, cu acte în regulă, a municipalităţii. Ca un bun strateg şi tactician, generalul Voronin şi-a desfăşurat forţele pe întreg frontul: Parlamentul a modificat legislaţia pentru a evita eşecul scrutinului chiar dacă lumea dezgustată nu va mai ieşi la urne, armata lui Papuc a arestat sau a iniţiat urmărirea penală a câtorva posibili candidaţi la fotoliul de primar, din Primărie a fost spulberată echipa odiosului Urecheanu, fiind eliminat din joc potenţialul incomod primar interimar Mihai Furtună şi înlocuit cu „ascultătorul” Vasile Ursu. Vasle Ursu nu are epoleţi de general, nu cunoaşte arta militară pe potriva superiorului său, dar şi imaginaţia îi cam lipseşte. Altfel cum s-ar explica criza profundă de idei pe care o traversează, neputând să lanseze, în cele circa 15 luni de când exercită interimatul, barem un proiect original personal, argumentat economic şi social?! De fapt, ne retragem acuzaţiile la primul capitol: nu poţi să nu numeşti originală ideea „cartierelor-model”, sau cea cu tăierea plopilor care fac puf, - numai că e o originalitate la limita hilarului, ca sa nu zicem de competenţa Curţii de Conturi. În rest, nimic nou sub soare. Strada Ismail, care anul acesta a făcut cap de afiş în reportajele triumfaliste de la Ziua Independenţei şi de la Hramul capitalei, a început să fie reconstruită de acelaşi Urecheanu. De fapt, acesta a fost plecat în Parlament înainte de a-şi finaliza numeroase proiecte legate de modernizarea Chişinăului. Printre acestea erau transformarea râuleţului Bâc într-o zonă de agrement, cu ecluze şi mici cascade; reconstrucţia bulevardului Cantemir, de la str. Ismail până la intersecţia Sculeni, cu edificarea unui tunel pentru a nu afecta centrul istoric al capitalei; parcările supraetajate; etc., etc. Şi pentru ca un lucru bun să nu se piardă, aceste proiecte au fost culese de interimarul Ursu, scuturate de „conotaţia politică” ce le-o imprima până şi numele fostului primar, ajustate la actualul consens naţional şi date drept idei proprii. [Proiectele Urecheanu au murit! Trăiască proiectele Ursu!] Să luăm, bunăoară, proiectul „bd. Cantemir”. Ani la rând, Urecheanu a tot mutat mapa cu proiecte, schiţe, calcule etc., de pe o masă de negocieri cu potenţiali investitori străini pe alta. Lucrurile sucombau în momentul în care străinii solicitau garanţii de ordin legislativ de protejare a investiţiilor, lucru pe care Urecheanu nu putea să li-l asigure, deoarece el era persona non-grata în eşaloanele puterii centrale, iar primăria era în asediu, iar o redută asediată nu oferă vreo garanţie. Spre exemplu, în septembrie 2001, reprezentanţii Companiei spaniole “MP Engineering and projects” intrau pe uşa Primăriei Chişinău dispuşi să investească 150 milioane USD în reconstrucţia bulevardului Cantemir şi a infrastructurii acestuia, prin refacerea lui într-o arteră principală de transport din capitală. Agenţia Info-Prim scria atunci că „autorităţile capitalei speră, prin reconstrucţia acestuia, să diminueze fluxul de transport şi pasageri de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt care, fiind unica arteră centrală a capitalei care leagă sectoarele Buiucani, Centru, Botanica şi permite accesul spre Râşcani şi Ciocana, face dificilă circulaţia normală provocând blocaje rutiere şi perturbează activitatea instituţiilor”. Se planifica lărgirea bulevardului pe o lungime de 3400 m., demolarea caselor vechi de locuit şi înălţarea a 10 blocuri cu 9 etaje. Atunci, părţile au şi încheiat un acord de colaborare, care urma să fie propus spre examinare Consiliului Municipal, unde pe atunci fracţiunea majoritară era tot cea a comuniştilor. Nu mai explicăm de ce acest proiect nu a primit undă verde. Doi ani şi ceva mai târziu, la 27 ianuarie 2004, o altă echipă reprezentând Compania de servicii şi management “Fimtaden International” cu sediul în Elveţia, vizita Primăria Chişinău, anunţându-şi disponibilitatea de a finanţa acelaşi proiect. Reprezentantul companiei, Alain Benech, declara că în cazul în care în regim de urgenţă va fi pregătit proiectul final de reconstrucţie a bulevardului, compania ar avea nevoie de cel mult 3 luni pentru obţinerea surselor financiare necesare pentru implementarea proiectului. “Sunt sigur că vom reuşi să găsim finanţatori. Elveţia nu doreşte să aibă o ţară săracă la porţile Europei Unite”, declara Alain Benech. La rândul său, primarul Urecheanu a putut promite doar că serviciile municipale vor pregăti documentaţia necesară, iar în gaj ar putea fi puse terenuri de pe ambele părţi ale noului bulevard, unde pot fi construite unităţi de menire socială. Cel mai dificil, însă, în viziunea lui Urecheanu, urma să fie obţinerea garanţiei Guvernului sau a Băncii Naţionale. Premoniţiile fostului primar s-au adeverit. Proiectul „bd. Cantemir” era să moară înainte de a se naşte, dacă la primărie nu se instala proverbialul „consens”. Ursu s-a ostenit să-l scoată de la coşul de gunoi şi să-l anime, cu respiraţia şefului statului care, nu mai târziu decât marţi, 31 octombrie, cu doar o zi înainte de vizita la Primărie, a convocat o şedinţă privind reconstrucţia bulevardului. În cadrul şedinţei, Vasile Ursu a raportat că reconstrucţia arterei „se planifică a fi efectuată pe un traseu de 2 km 600 metri, în perimetrul străzilor Ismail şi Mihai Viteazul. Bd. Dimitrie Cantemir urmează să devină una din principalele artere de transport din municipiul Chişinău şi să elibereze zona centrală a capitalei de circulaţia auto, în special, bulevardul Ştefan cel Mare”. Deja vu? Deschis la toate „ideile pozitive” ale Primăriei, potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, Voronin nu numai că „a apreciat importanţa reconstrucţiei acestui bulevard pentru dezvoltarea şi modernizarea capitalei”, dar „a şi avansat ideea creării în cadrul Primăriei capitalei a unei direcţii speciale care să se preocupe de îndeplinirea proiectului, iar în perspectivă - de construcţia sau reconstrucţia altor magistrale de transport din Chişinău”. Asta după ce a hăcuit statele de personal ale administraţiei capitalei, sub pretextul economisirii banilor publici. Potrivit aceluiaşi comunicat, participanţii la şedinţă au mai subliniat necesitatea „soluţionării, cu respectarea legislaţiei în vigoare, a tuturor problemelor care ar putea apărea în procesul de realizare a proiectului dat”. Nu e greu să-ţi închipui ce probleme ar putea să apară, de vreme ce buldozerul „şantierului secolului” va trece peste un sector întreg de case particulare din centrul Chişinăului. Le va compensa cineva locatarilor de aici costul adevărat al proprietăţilor sau li se va unge ochii cu spaţii inegale ca valoare, undeva pe la periferie – despre aceasta nu se menţionează nici într-un comunicat al Preşedinţiei sau al primăriei. Sau, poate, problema se va rezolva mult mai simplu, de maniera manifestată de preşedinte în raport cu locuitorii altui „şantier de şoc” – str. Pan Halipa: „Nahren s pleaja!”?! [Conlucrare sau ingerinţă?] În pofida declaratului „consens”, în Consiliul Municipal se aud tot mai multe voci care numesc această „conlucrare eficientă dintre autorităţile centrale şi cele locale” nu altfel decât ingerinţă în autonomia publică locală, iar „soluţionarea rapidă a problemelor” – finanţare frauduloasă din banii publici a unor proiecte populiste şi neprioritare, precum este memorialul „Eternitate”, în detrimentul altor proiecte, cu adevărat vitale pentru chisinaueni. Din acelaşi scenariu – de instituire a unui control total asupra capitalei şi a bugetului acesteia – face parte şi recenta iniţiativă a premierului Tarlev care, înaripat de şeful său, dă şi el, luni, un ordin Primăriei: să „contribuie” la renovarea blocului nr. 4 al Spitalului Clinic de Urgenţă din Chişinău, asta după ce şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de tergiversarea lucrărilor de renovare. Dacă ţinem cont de faptul că pentru reparaţia unui singur spital - “Sfânta Treime” - sunt necesare 19-20 mil. lei, pe când în bugetul municipal 2006 au fost prevăzute 14 mil. lei pentru reparaţia tuturor instituţiilor medicale municipale, putem concluziona că premierul e certat nu doar cu bunul simţ, dar şi cu legea, căci n-are de unde să nu ştie (chiar el fiind unul din autori) că la sfârşitul anului 2004, Spitalul de Urgenţă a fost transferat de la balanţa bugetului municipal în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, adică chiar a Executivului condus de el. Dar, precum menţionam, intrăm într-un an nu chiar obişnuit, în care ne aşteaptă „mari realizări” – toate având scopul de a ne ferici în mod obligatoriu. Nu contează că acestea ar putea avea soarta „cartierelor-model” care, căzute din contextul electoral, s-au umplut de gropi… În schimb, ni se cere atât de puţin! Un vot în avans.