Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, șeful diplomației estone

Șeful diplomației estone, Urmas Reinsalu, spune că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută la întrevederea cu vicepremierul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, care a efectuat o vizită de lucru la Tallin, transmite IPN.

Discuțiile oficialilor s-au axat pe relațiile de cooperare în plan bilateral, agenda de reforme implementate de autoritățile de la Chișinău și integrarea mai strânsă cu Uniunea Europeană.

Ministrul Nicu Popescu a mulțumit pentru susținerea Estoniei în procesul de obținere a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și a subliniat că, în pofida riscurilor de securitate aduse de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, autoritățile lucrează la recomandările Comisiei Europene și realizează reforme în domenii prioritare, precum justiția și lupta împotriva corupției.

„Am vorbit cu omologul meu și despre consecințele războiului pentru țara noastră, în special în planul securității energetice și al amenințărilor hibride. Țara noastră va continua să primească sprijinul UE pentru consolidarea sectorului de apărare și securitate prin intermediul Facilității Europene pentru Pace. Vom coopera mai strâns inclusiv pentru sporirea capacităților instituțiilor noastre de a face față la amenințări hibride, vom întări securitatea cibernetică și asigura digitalizarea proceselor”, a declarată Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.

Potrivit vicepremierului, organizarea în acest an a celei de-a 2-a reuniuni a Comunității Politice Europene în Republica Moldova va oferi platforma necesară pentru aprofundarea dialogului pe securitate și cooperare regională.

Miniștrii de externe au semnat la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei două plicuri jubiliare pentru a marca aniversarea a 30-a de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-estone din 10 noiembrie 1992.

În programul oficial de la Tallinn, vicepremierul Nicu Popescu a avut întrevederi și cu înalți oficiali estonieni, reprezentanți ai centrelor analitice și jurnaliști locali.

Cu Hanno Pevkur, ministrul apărării al Estoniei, vicepremierul a discutat despre modalitățile de fortificare a dialogului bilateral în domeniul securității și apărării pe fundalul multiplelor provocări de securitate la care este expusă Republica Moldova.

În discuția cu Andres Sutt, președintele comisiei parlamentare pentru afaceri externe și Enn Eesmaa, vicepreședintele comisiei, oficialul moldovean a stabilit necesitatea intensificării dialogului parlamentar și realizarea unui schimb mai dinamic de expertiză în vederea susținerii parcursului european ireversibil al Republica Moldova.

La întrevederea cu Indrek Kannik, directorul Centrului Internațional pentru Securitate și Apărare și Kristi Raik, șefa programului afaceri externe din cadrul centrului, vicepremierul Nicu Popescu a discutat despre dimensiunea bilaterală a relației cu Estonia, contextul actual de securitate generat de războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei, criza energetică și umanitară precum și despre direcția fermă a țării noastre de aderare la Uniunea Europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.