Victor Juc: Conceptul strategiei de securitate este depăşit

Proiectul noii Strategii naţionale de securitate naţională nu poate fi aprobat în varianta actuală, deoarece este depăşit de timp. Declaraţia aparţine vicedirectorului Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Victor Juc, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public “Radio Moldova”, transmite IPN.

“Lumea a devenit foarte dinamică, iar situaţia geopolitică s-a schimbat foarte mult în ultimul timp. Astfel, mai multe prevederi din proiectul noii Strategii naţionale de securitate sunt depăşite de timp. A fost elaborată o strategie pe termen lung, însă în condiţiile actuale avem nevoie de strategii pe termen scurt. Am putea prelua experienţa americanilor. La cel mult un interval de doi ani este schimbată concepţia de securitate”, a argumentat savantul.

Victor Juc a declarat că documentul are şi prevederi care pot fi păstrate. “În general, conceptual, este bun, în special ce ţine de imperative. Este vorba de şase imperative ce ţin de statul bazat pe drept, securitatea economică, securitatea energetică etc. Nu trebuie de lungit această strategie. Proiectul Strategiei naţionale de securitate a fost acceptat de către Consiliul Superior de Securitate, urmează să primească avizul Guvernului, apoi să fie examinat în Parlament. Sper că aceste lacune vor fi lichidate”, a spus Juc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.