Vicepremierul Nicu Popescu efectuează o vizită la Bruxelles

Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, efectuează o vizită de lucru în perioada 23-24 martie la Bruxelles, Regatul Belgiei. Oficialul va participa la cea de-a doua reuniune a Dialogul la nivel înalt Republica Moldova - Uniunea Europeană în domeniul politic și de securitate, transmite IPN.

MAEIE precizează că dialogul este un cadru de cooperare între Republica Moldova și UE care se concentrează pe domeniul securității, dar și provocările legate de situația securității regionale și impactul umanitar și economic al acesteia asupra Republicii Moldova.

Dialogul va pune accentul pe identificarea căilor concrete pentru întărirea rezilienței țării noastre, în special în ceea ce privește securitatea cibernetică, combaterea dezinformării și consolidarea cooperării în cadrul Instrumentului European pentru Pace (European Peace Facility), precum și cooperarea mai strânsă pentru combaterea amenințărilor hibride.

În marja vizitei de lucru de la Bruxelles Nicu Popescu va avea întrevederi cu Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE; cu membrii cabinetului președintelui Comisiei Europene și șeful cabinetului președintelui Consiliului European. Acesta va prezenta progresul în implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene și armonizare a legislației naționale cu cele ale UE.

Ministrul de externe va discuta și organizarea la 1 iunie de către Republica Moldova a summitului Comunității Politice Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.