Viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei efectuează o vizită la Chişinău

Oficialii moldoveni şi ucraineni constatată evoluţiile pozitive în sensul legalizării fluxului de mărfuri ce traversează frontiera de stat moldo-ucraineană, însă subliniază, totodată, necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii în regiune, în legătură cu împiedicarea liberei circulaţii a persoanelor şi mărfurilor din Zona de Securitate. Acestea au fost concluziile întrevederii dintre Ministrul Reîntregirii al R. Moldova şi Viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrei Veselovski, aflat la Chişinău în calitatea sa de Reprezentant Special al Ucrainei în procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Reintegrării, citat de Info-Prim Neo, discuţiile s-au axat pe diverse aspecte ale procesului de soluţionare a conflictului transnistrean, menţionându-se importanţa realizării consecvente a trei obiective: democratizarea şi demilitarizarea regiunii transnistrene şi integrarea economică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.