Procuratura Generală a expediat instanţei de judecată cauza penală pe numele vicedirectorului unei companii furnizoare de servicii internet, învinuit de fraudă informatică, pentru care legislaţia prevede până la 6 ani de închisoare. Învinuitul are 30 de ani şi este domiciliat în Chişinău, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Cauza penală a fost pornită în baza sesizării parvenite de la reprezentanţii sectorului bancar privat, care au reclamat furturi de mijloace băneşti de pe conturile bancare din alte state. Procurorii au iniţiat investigaţii, iar la finele anului trecut au reţinut 3 persoane, printre care şi vicedirectorul companii furnizoare de servicii internet. Persoanele au fost reţinute chiar în momentul în care transportau în raza municipiului Chişinău bunuri procurate fraudulos online de pe un website de comercializare a mijloacelor tehnice, prin utilizarea datelor cardurilor bancare străine, fără ştirea şi acordul titularilor acestor carduri.
La sediul companiei respective, precum şi la domiciliile persoanelor învinuite şi ale rudelor lor au fost depistate şi ridicate obiectele procurate fraudulos, estimate la circa 300 de mii de lei. Procurorii vor solicita confiscarea acestor bunuri în vederea despăgubirii persoanelor vătămate.
Organele de drept nu precizează despre ce furnizor de servicii internet este vorba. Acţiunile de urmărire penală continuă în privinţa complicilor vicedirectorului companiei, care de asemenea au calitate procesuală de învinuiţi.
Procurorii fac apel la persoane, în cazul în care se confruntă cu astfel de infracţiuni, să depună plângere sau denunţ, inclusiv anonim, la sediul secţiei specializate din cadrul Procuraturii Generale.